Astăzi îl cunoaștem pe pianistul Silvan Negruțiu. El a studiat nu numai în România, ci și în Irlanda și în Statele Unite ale Americii, acolo unde a și rămas. În prezent predă pian, acompaniament și muzică de cameră la Millikin University din Illinois, instituție în cadrul căreia are și rolul de a organiza diverse evenimente pentru studenții săi - masterclass-uri, concerte, recitaluri și, atunci când e nevoie, acțiuni pentru strângere de fonduri. Muzicianul în vârstă de 35 de ani a cântat în țara natală dar și în Bulgaria, Grecia, Irlanda, Spania, în orașe americane ca Washington D.C. sau New York, precum și în Hong Kong. Zilele aceastea se află în România, unde susține o serie de șase recitaluri solo. Eu am stat de vorbă cu el prin telefon.

Silvan, când ai început pianul și unde?

Am început pianul când aveam 7 ani, începând cu clasa I la Liceul de artă din Târgu Mureș, de unde sunt eu, și am studiat acolo cu doamna profesoară Emilia Baziotis până în clasa a VII-a. Începând cu clasa a VIII-a, m-am mutat la București și am studiat la Liceul "Dinu Lipatti" cu doamna Magda Stănescu, apoi la Conservatorul din București cu Viniciu Moroianu. După aceea, am plecat în Irlanda unde am făcut master-ul cu John O'Conor și am și predat acolo, la Academia de Muzică. Am început și un doctorat acolo, dar m-am mutat după aceea în Statele Unite și am terminat doctoratul la Shenandoah Conservatory în Virginia.

La formarea ta au contribuit și contribuie în continuare multe persoane, sunt convinsă, dar nu mă gândesc aici numai la profesorii tăi, ci și la părinții tăi. Te-au susţinut încă de la început sau cum au stat lucrurile pentru tine? Pentru că pentru unii artiști interdicțiile, inclusiv cele care vin din partea familiei, pot să fie un factor de creativitate.

A fost foarte interesant când, la vârsta de 14 ani, i-am anunțat pe părinți că mă mut la București. Bineînțeles că ei nu au agreat ideea, dar cu multă perseverență am reușit să-i conving și, după un an-doi de București, când lucrurile au început să se așeze, s-au convins că a fost o hotărâre bună. Dar în toată perioada respectivă și inclusiv de atunci încoace, părinții m-au susținut într-un mod necondiționat și extraordinar.

Știu că tu mai ai o soră

Da.

Ea unde locuiește?

Ea locuiește aici, în București și este o actriță minunată la Bulandra. Amândoi am luat-o pe calea artelor.

Ați avut pe cineva în familie pe care să urmați în sensul ăsta... sau de unde vin pornirile astea artistice?

Nu neapărat. Într-adevăr, părinții noștri și, mi-amintesc, și bunicii au avut înclinații artistice, așa, ca personalitate, dar nici unul dintre părinții noștri nu este artist profesionist.

Ai ales să pleci în Irlanda - o alegere mai puțin obișnuită cel puțin din perspectiva muzicienilor români din ultimele generații, care pleacă în general în Germania, la Viena sau la Londra. Ce te-a atras înspre Dublin?

M-a atras John O'Conor, care este, după părerea mea, unul dintre cei mai grozavi profesori de pian din lume. Am conștientizat acest lucru încă din perioada liceului și a facultății la București. Și știam de el și ca un interpret deosebit de Beethoven, de care întotdeauna am fost pasionat și eu.

Îl descrii pe John O'Conor pe profesor grozav. Ce înseamnă pentru tine un profesor bun, mai ales că tu însuți predai deja de ceva vreme?

Nu cred că doar John O'Conor a fost un profesor grozav pe parcursul carierei mele ca student. Cred că un profesor deosebit cunoaște psihologia tinerilor artiști și apreciază ceea ce fiecare student în parte aduce unic. Sunt mulți profesori care creează muzicieni pe bandă rulantă, pianiști care toți cântă cam la fel. Ei, eu și aici în România am avut șansa de a studia cu profesori extraordinari - începând cu doamna Baziotis la Tg. Mureș, doamna Magda Stănescu la "Lipatti", Viniciu Moroianu - toți au această calitate de a inspira studentul și de a extrage din fiecare student ceea ce are unic. Drept urmare, studenții lor nu sună toți la fel, ci au o voce individuală care are valoare pentru că a fost încurajată.

Tu când ai început să predai?

Eu am început să predau lecții pentru începători în privat chiar aici, la București, ca student la Conservator. Dar în cadru instituționalizat, la Dublin. După ce am ajuns acolo, după un semestru sau un an, nu mai știu, am început să predai la Academia Regală Irlandeză de Muzică. După care, când m-am mutat în Statele Unite, ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am decis să mă mut, pentru că Shenandoah University mi-a oferit să-mi continui doctoratul acolo și să și predau pian. Și apoi, bineînțeles, prin poziția mea la Millikin University, începând cu anul 2013.

Cum ai ajuns la Millikin? Cum ajunge un pianist să predea la nivel universitar în America?

În Statele Unite există niște motoare de căutare care funcționează în ambele direcții. De exemplu, universitățile își caută candidați, iar cei care-și doresc un loc de muncă în mediul universitar, găsesc acolo anunțurile pentru diverse posturi. Poziția de la Millikin m-a atras pentru că încă din descrieri mi-am dat seama că mi s-ar potrivi foarte bine pentru că însemna nu doar predat, dar și o mică parte administrativă prin care eu puteam să aduc, spre exemplu, artiști invitați, să organizez concursuri, concerte acolo și să-mi valorific energiile în mai multe feluri. După procesul de interviu - care a fost destul de lung, câteva luni, cu interviuri și prin telefon și în persoană și recital, masterclass ș.a.m.d. - ei mi-au oferit acel post. Eu l-am acceptat.

Ești preocupat nu numai de partea solistică, ci și de muzică de cameră. Faci parte din vreo formație în momentul de față?

Nu, nu am un ansamblu cameral stabil în momentul de față. Când locuiam la Dublin, am avut un trio cu doi muzicieni de acolo, care ulterior devenise cvartet cu pian. Cânt muzică de cameră foarte des. Pentru mine este extrem, extrem de important ca dorință - pentru că-mi place foarte mult - dar și din punct de vedere analitic sunt conștient că noi, toți muzicienii, avem nevoie de a cânta împreună. Este atât de important și, mai ales, pentru pianiști, care nu cântă în orchestră, nu cântă în coruri. Petrecem ore și ore și ore în șir în solitudinea sălii de studiu. Este foarte important să împărtășim muzica cu alți muzicieni din mai multe motive.

Pentru că ești în România acum, ai un turneu de recitaluri solo. Este primul tău turneu aici, în România, de când ai plecat?

Primul turneu de o asemenea anvergură, da. Am mai fost în România, am mai cântat, dar nu în fiecare am și nu șapte recitaluri cum am acum.

În următoarele luni cum arată agenda ta de pianist concertist sau partener de muzică de cameră?

În primul rând, acum încep acest mic turneu în România - la Bacău, Iași, Tg. Mureș, Sibiu, București și Timișoara - după care mă întorc la Millikin University în State pentru că organizez un curs de vară pentru tineri pianiști. În majoritate sunt pianiști de liceu și o să vină o săptămână la Millikin și o să lucrez cu ei, eu și încă doi colegi.

Asta în ideea în care sperați ca ei să vină apoi să studieze în cadul Universității?

Și în ideea asta, dar și în ideea de a le oferi pianiștilor serioși ocazia de a-și petrece o săptămână concentrat pe pian și pe muzică pentru că în Statele Unite sunt foarte puține licee sau colegii vocaționale, cum sunt în România. Majoritatea tinerilor muzicieni preuniversitari merg la un liceu normal și iau lecții de instrument, teorie, orice altceva pe lângă; e o activitate extra.

Cum arată viitorul ideal pentru Silva Negruțiu?

Eu deja sunt mulțumit cu ceea ce fac. Viitorul ideal este acela în care eu continuu să progresez ca artist și ca ființă umană și să-i inspir pe alții. Asta îmi doresc cel mai mult!