Cum răspundem la întrebarea "care este aportul muzical-ideatic al României la cultura universală"? Am spus și o repet: găsim un spectru foarte larg de preocupări estetice și stilistice, de la asumarea unei "bune așezări" în tradiția muzicală, până la experimentul avangardist cel mai provocator. Și de o parte, și de alta, avem muzici bune, de calitate. Câteva dintre aceste piscuri ale gândirii componistice se transmit din generație în generație, formând filoane bogate de inspirație și influență, atât de estetică muzicală, cât și de tehnici de scriitură. În fiecare dintre ele vom întâlni două tipuri de idei: idei originale ab initio, de la început, fără corespondent în muzica universală; și idei adaptate din muzica universală, dar personalizate și filtrate în mod original.

Aceste idei sunt surprinse prin câteva sintagme definitorii. Ca estetici componistice putem vorbi despre minimalismul arhetipal, poetica ethosului românesc, onirismul, integralismul postmodern, improvizația și metisajul estetic. Apoi, la nivelul tehnicilor de compoziție, avem: eterofonia și categoriile sintactice, morfogeneza și sistemele de acordaj, organizările modale diverse, serialismul vernacular, spectralismul, muzica electronică, polistilismul și comentariul meta-stilistic.

Avem o cultură muzicală bogată și viguroasă, cu reale contribuții originale la patrimoniul muzical universal. Și putem merge mai departe continuând să inventăm, să creăm și să simțim în felul nostru propriu.