Mari orchestre ale lumii Înapoi la: Emisiuni

Orchestra Simfonică din Lucerna - interviu cu Numa Bischof-Ullman

Publicat: Joi, 22 Noiembrie 2012 , ora 20.00
Datând din 1806, este cel mai vechi ansamblu din Elveția și a contribuit semnificativ la renumele Lucernei ca unul din centrele muzicale de pe glob. Se mândrește cu jocul în egală măsură echilibrat și intens dintre tradiție și inovație, cântând repertoriul clasico-romantic și lucrări contemporane în primă audiție.


Cum și de ce a fost înființată Orchestra Simfonică din Lucerna?

La acea vreme Lucerna era guvernată de legi foarte liberale, o stare de fapt legată de influența francezilor stabiliți în orașul nostru. Dacă Napoleon a venit în Elveția nu doar cu intenții prietenoase, ocupând o parte a țării, în același timp prin el regulamentele de funcționare a sălilor de concert au devenit deschise. Pe atunci teatrul era o formă de amuzament care nu era permisă peste tot; în Lucerna însă, da, și de aceea orașul era foarte avangardist. În Zürich, cel mai mare oraș din Elveția, din care ar putea fi mai lesne de imaginat că provine cea mai veche orchestră din țara noastră, stăpânea confesiunea lui Huldrych Zwingli, o formă aspră a protestantismului. În Lucerna însă existau săli de concert, comunitatea îndrăgea muzica, voia să aibă reprezentații și de teatru și de operă și avea nevoie, pentru aceasta, de o orchestră.


Ce fel de muzician trebuie să fii pentru a deveni membru al Orchestrei Simfonice din Lucerna, Numa Bischof-Ullmann?

Căutăm bineînțeles cei mai bine pregătiți instrumentiști, care să aibă și o personalitate puternică. Atunci când scoatem posturi la concurs și facem audiții, primim cereri din întreaga lume - granițele, cu adevărat, nu mai există. Calitatea celor pe care îi ascultăm este de un nivel incredibil de înalt; dacă scoatem un post de artist instrumentist vioară, muzicienii se prezintă nici mai mult nici mai puțin decât cu Concertul lui Brahms - am putea să-i invităm să urce direct pe scenă în fața publicului! Ne aflăm într-un mediu foarte competitiv, orchestra noastră cu o istorie de 200 de ani cântă într-un oraș al muzicii la nivel mondial, într-o sală foarte bună, Centrul de Cultură și Congrese din Lucerna. Suntem comparați și măsurați cu marile orchestre din lume care vin în orașul nostru în fiecare vară, iar aceasta ridică foarte mult cerințele tuturor - ale noastre în raport cu noi înșine și ale dirijorului de la muzicienii săi.


Dirijorul șef al Orchestrei Simfonice din Lucerna este astăzi tânărul James Gaffigan. Ansamblul a lucrat cu mulți dirijori, de generații diferite: Sir Neville Marriner, Peter Eotvoș, Vasili Petrenko. Cum contribuie fiecare din aceștia la istoria orchestrei, ce urme lasă?

În mod deosebit amprenta personalității lor muzicale, ca și curajul de a-ți susține punctul de vedere și viziunea asupra muzicii. Sunt oameni care au forțat limitele a ceea ce este cu putință să fie făcut - interpretativ, tehnic, ceea ce a avut o influență benefică asupra nivelului la care cântăm noi. Nu suntem niciodată suficient de buni, întotdeauna trebuie să ne reinventăm, să ne reconsiderăm poziția. Vrem să facem Brahms, muzică din perioada clasică, dar, referindu-mă la Peter Eotvoș pe care l-ați menționat, vrem să interpretăm și muzica de astăzi și cea de mâine. Cred că toți cei cu care am colaborat sunt marii noștri profesori, sau, mai frumos spus, marii noștri mentori, cei care ne inspiră.


Orchestra Simfonică din Lucerna programează într-adevăr foarte multă muzică nouă. Cât de important credeți că este pentru public și pentru instrumentiști acest tip de muzică?

Extraordinar de important! Muzica nouă este cu atât mai semnificativă cu cât vine din însăși tradiția noastră. Imaginați-vă câte simfonii de Haydn am fi avut astăzi dacă nu ar fi existat patronatul Esterhazy - ce vreau să spun este că nu putem niciodată să încetăm să ne gândim că arta are nevoie de oameni cu viziune, care privesc înainte. Ceea ce se naște se poate să nu aibă impact pe moment, de aceea am dorit să ne aducem și noi contribuția la dezvoltarea acestor idei, și sperăm, desigur, să asistăm și la nașterea unor capodopere. Este însă foarte important să interpretăm și muzica deja intrată în repertoriu de secole. Nu facem programe în totalitate contemporane, ci le inserăm în cadrul unei idei conducătoare. Am avut o serie de concerte dedicate marelui compozitor german contemporan Wolfgang Rihm, care ne-a făcut onoarea să accepte să scrie special pentru noi. Ideea a fost așa - l-am întrebat dacă vrea să scrie, pentru fiecare din cele patru simfonii ale lui Brahms, câte un comentariu muzical. Fără să ezite, ceea ce considerăm un gest de mare prietenie față de noi, a spus da, mă interesează chiar foarte mult! De aici s-a dezvoltat un proiect foarte incitant și atractiv pentru toți cei care am luat parte la el: mai întâi pentru compozitor, apoi pentru instrumentiștii care au lucrat timp de săptămâni întregi cu un mare artist al zilelor noastre, apoi pentru publicul care nu a auzit doar 10 minute de muzică de Rihm, ci, dacă vreți, 60 de minute! Ca reflexie a muzicii lui Brahms se aude cea a lui Rihm; asculți Brahms și auzi deodată altceva acolo, te întrebi cum a scris el asta, cât este Brahms și cât este Rihm aici? Se crează astfel un flux, o interacțiune, deosebit de interesante.


Orchestra Simfonică din Lucerna oferă în cadrul stagiunii sale și concerte de noapte. De unde a pornit această idee?

De la faptul că sunt de părere că muzica se potrivește oricărui moment al cadranului orar, nu doar acelui "19.30" când ne îmbrăcăm la costum și intrăm în sala de concert. Muzica este o parte a vieții noastre. De aceea există aceste concerte de noapte, când oamenii care au asistat la concertul de mai devreme se pot relaxa - ca și artiștii, care se bucură să interpreteze genul acela de lucrări scurte, celebre, aflate între favoritele lor. Este o situație în care toată lumea câștigă și publicul și organizatorii. Facem de asemenea și concerte de prânz, matinee, concerte la ora ceaiului. Ideea mea a fost că ritualul acesta al concertelor în abonament, care are de altfel ceva foarte frumos, este și un pic rigid în structură, și trebuie să-l îmblânzim puțin, să aducem mai multă spontaneitate în venitul la concert din punctul de vedere al felului în care se face muzică și din cel al nostru, al gazdelor - fără a renunța, desigur, la calitate.


Aveți și o serie de concerte pentru copii!

Într-adevăr, această latură a activității noastre este foarte importantă! Pentru a reveni la o întrebare de mai devreme, cea referitoare la muzica nouă - cred că o interpretăm tocmai pentru a înțelege mai bine tradiția din care venim. Trebuie să gândim și înapoi, și înainte. Cum pot copiii recunoaște valoarea muzicii clasice de astăzi? Acum casele în care membrii familiei alcătuiesc împreună un cvartet de coarde sau cântă la pian sunt din ce în ce mai rare - poate găsim mai degrabă jocuri electronice și, dacă suntem norocoși, un pian electric! Trebuie să ne apropiem copiii, să le prezentăm vitalitatea și vibrația muzicii. Facem mult în această direcție - mergem în școli, îi chemăm pe copii să stea printre muzicienii din orchestră.


Un ansamblu simfonic este definit, printre diferite aspecte, de sunetul ei. Cum definiți, Numa Bischof-Ullmann, sonoritatea Orchestrei Simfonice din Lucerna?

Aș spune că este foarte agilă, pentru că se adaptează foarte bine foarte multor stiluri. Noul nostru dirijor șef, James Gaffigan, acordă foarte multă valoare faptului că o orchestră se preocupă de respectarea caracteristicilor stilstice. Aceasta înseamnă că avem o modalitate de interpretare pe cât de corectă pe atât de vie, și că putem sta cu capul sus în fața ansamblurilor care sunt specializate în interpretarea pe instrumente istorice. Noi cântăm muzica lui Bach fără să ne fie teamă, fără să gândim că ar trebui să o lăsăm în grija formațiilor cu instrumente de epocă. În privința muzicii din repertoriul romantic, vrem să-i imprimăm o calitate proaspătă, o transparență particulară, mai ales că noi nu suntem o orchestră mare, nu avem 120 de muzicieni așa cum au alte ansambluri. Noi am pus accentul pe o distribuție inspirată din Școala de la Mannheim - adică facem Brahms cu 12 viori prime, poate adăugăm câteva în plus, așa cum simțim că ne cere sala noastră de concert, dar în general ne dorim ca muzica noastră să aibă o sonoritate lejeră.


Ați colaborat și cu pianistul Radu Lupu. Care este relația dumneavoastră cu muzica și muzicienii din România?

Ați spus deja unul din cele mai mari nume ale artei românești - ne amintim de acele două concerte în care l-am avut invitat pe Radu Lupu ca de un moment de glorie pentru noi. Revenind puțin la ce vorbeam mai devreme, apropo de felul în care interpretăm noi Brahms - pentru un concert pentru pian de Brahms cu Radu Lupu nu ai nevoie de 150 de muzicieni: este ceva magic, ceva de esență interiorizată, nu trebuie să scoți un sunet puternic, ci un sunet bun. Ceea ce de altfel este și un crez al meu personal. Apoi bineînțeles că numele lui Enescu ne este familiar, colaborăm de asemenea cu Lawrence Foster, dirijorul de origine română care este un bun prieten al nostru și cu care lucrăm cu multă plăcere. Nu uit să vorbesc despre pianista stinsă de curând din viață într-un mod atât de tragic - Mihaela Ursuleasa, cu care am avut din nefericire posibilitatea de a programa doar muzică de cameră și ne pare foarte rău că nu am putut să facem împreună un concert cu orchestră. În general, muzica din această zonă a Europei ne este foarte familiară - includem lucrări din repertoriul rus, inevitabil programăm Bartok. Uneori granițele în muzică sunt foarte laxe, uneori nu poți spune exact de unde anume vine o muzică, pentru că sunt atâtea izvoare comune. Aceasta se vede cu atât mai ușor în muzica tradițională, unde circulația, migrația motivelor sonore sunt fascinante. Ungaria, Bulgaria, România, sunt țări a căror muzică ne atrage foarte mult.


După interviu, Numa Bischof-Ullmman, intendantul Orchestrei Simfonice din Lucerna, a spus într-un e-mail că ține în mod special să menționeze, chiar și în afara dialogului înregistrat, că muzica lui Dinu Lipatti-compozitorul este foarte importantă pentru artiștii elvețieni.

Interviu realizat de Maria Monica Bojin