Florian Mitrea, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

Pe cât de bucuros am fost să primesc invitația de a contribui la această rubrică, pe atât de îngrozitor mi s-a părut procesul de a selecta o singură carte pe care s-o pot prezenta ascultătorilor și care să aibă un oarecare efect asupra lor. Așa că, dacă-mi permiteți, am să enumăr trei cărți, pe care le voi prezenta foarte succint și le-am ales pentru că mi se pare că se potrivesc la diferite stagii de viață, dar se și adresează unor ramuri diverse ale noastre, ca persoane.

Am să încep cu o carte care mi-a căzut în mâini pe vremea studenției... mi-a căzut în mâini e cumva greșit spus, am fost îndrumat către genul acesta de literatură de către profesoara de pian. Este vorba despre romanul "Doctor Faustus" al lui Thomas Mann. Este, aș putea spune, una dintre cărțile care formează. Cel puțin pe mine m-a format, mi-a format un anumit tip de gândire și este una dintre cărțile pe care nu știu dacă le putem citi cu plăcere, dar e una dintre ramurile ale literaturii prin care trebuie să trecem. Mi se par esențiale formării de caracter, formării de limbaj și de gândire. Este, practic, o repovestire a mitului faustian, un mit care, sigur, culminează în lucrările lui Goethe, dar a fost reluat de o grămadă de autori nu numai în literatură, dar și în muzică, în arte plastice ș.a.m.d. Desigur, acesta fiind subiectul. Temele cărții includ concepte ca mândria sau tentația, prețul succesului, pierderea umanității în urma unui succes sau în urma unui pact pentru obținerea succesului... Toate aceste teme sunt cumva legate într-o rețea de simboluri foarte strânsă, însă povestea este așezată într-un tipar cât se poate de simplu. Un compozitor, Adrian Leverkuhn, începe și ține niște prelegeri muzicale pentru comunitatea sa locală și ajunge la niște prezentări foarte înfocate. De exemplu, este un capitol în carte în care el descrie ultima sonată pentru pian de Beethoven. Acolo, evident, se vede colaborarea lui Thomas Mann cu Arnold Schoenberg și alți compozițori... Igor Stravinski, de exemplu, care cu siguranță au suplinit materialul teoretic muzical pentru acel pasaj. Dar cartea atinge apoi și teme mult mai mari, ca, de exemplu, mișcarea de mutare de la umanism la un soi de nihilism în viața intelectuală a Europei în secolul XX, în anii "30, când Europa se îndrepta spre război. Este una dintre cărțile pe care le-am citit greu, recunosc, cu dicționarul în stânga și cu cartea în dreapta, dar care consider că au contribuit la o formare esențială în ce privește caracterul, în ce privește modul de gândire.

Un al doilea capitol spre care aș dori să vă îndrept și să îndrept ascultătorii este un registru total diferit de literatură. Și, o spun cu mâna pe inimă, sunt un înfocat cititor al lucrărilor lui Tolkien. Este unul dintre scriitorii mei preferați. Cărțile lui... le-am devorat comparativ cu cele ale lui Mann, care necesită un alt fel de abordare. Dar vreau să spun că temele nu sunt neapărat total separate. Există conexiuni chiar și între aceste cărți atât de diferite, acest gen de literatură atât de diferit. Mai întâi, în propria lui geneză, în "Silmarillion", Tolkien imaginează crearea lumii ca o temă cu variațiuni, imaginează creația lumii prin muzică. Zeul suprem din lumea sa imaginată oferă o temă muzicală, iar zeii mai mici o pornesc la drum creând variațiuni pe tema emisă de Eru Iluvatar, care era zeul suprem. Și, sigur, ca-n orice lucrare muzicală de acest gen, apar și discordanțe, apar și consonanțe. Opera se întinde pe foarte mari planuri. "Stăpânul inelelor" este un mic capitol din întreaga sa operă, întreaga sa filosofie, dacă aș putea să spun așa. Și este genul fantastic, de ficțiune, care m-a atras și pe care l-am adorat și încă-l recitesc cu plăcere și mi se pare că poate fi citit la mai multe niveluri, unul dintre ele fiind unul foarte profund - Tolkien era un catolic convins și această spiritualitate, dacă vreți, de tip creștin transpare în lucrările sale. Nu există, de exemplu, deznodământ fără sacrificiu. Puterea caracterului este una dintre cele mai importante forțe în universul lui Tolkien, mai mult decât forța brută, fizică, a sabiei.

Și al treilea titlu pe care vi l-aș propune astăzi este, poate, cel mai important pentru mine. Este o lucrare a unui autor contemporan român. Cred că pot spune că este autorul meu preferat la momentul de față. Este vorba despre Andrei Pleșu și cartea la care mă refer este "Minima Moralia". Este o cărticică mică. Este, probabil, exemplul că substanțele tari vin în cantități mici, dar este genul de carte la care mă întorc rând pe rând, pentru că mi se pare că este un compendium destul de complet a ceea ce înseamnă moralitate și etică umană. Și, mai ales în ziua de astăzi, când suntem puși în fața unor decizii din ce în ce mai dificil de luat și mai variate, în ziua de astăzi, când lumea se confruntă cu tot felul de întrebări de tip moral, de tip etic, mi se pare că este un bun sprijin în găsirea unor soluții, în găsirea unor explicații a ceea ce se întâmplă cu noi, în jurul nostru, a ceea ce alegem sau nu alegem. Aș îndrăzni să vă citesc un mic pasaj din această carte, care mi se pare edificator sau, cumva, definitoriu pentru cartea în sine. Este un mic pasaj despre inteligență și talent moral.

"Dacă ar fi să definim rapid și nepretențios înțelepciunea, am spune că ea e expresia supremă a sănătății. Adăugând, pe urmele lui Socrate, că sănătatea adevărată e rezultatul unei perfecte acomodări între spirit și corp. Înțelepciunea e, prin urmare, o virtute a integralității, e capacitatea spiritului de a locui, clipă de clipă, fiecare parte a corpului și desponibilitatea corpului de a se lăsa locuit fără intermitențe de un principiu superior. Perfecta coerență și ierarhie între registrele distincte ale ființei, aceasta e sănătatea pe care o numim înțelepciune. Pentru a o întreține, ne spune Socrate, trebuie procedat de sus în jos, de la suflet spre corp, de la întreg la parte. Iar sufletul se îngrijește cu anume descântece și descântecele acestea nu sunt altceva decât rostirile frumoase. Din asemenea rostiri se iscă în suflete înțelepciunea. Iar odată ce aceasta iese la iveală și stăruie în noi, îi e lesne să deschidă calea sănătății și către cap, și către trupul tot. Rareori s-a scris mai convingător despre forța vindecătoare a frumuseții și despre magia latentă a înțelepciunii. Platon spune în cuvinte puține ceea ce multele noastre pagini încearcă greoi să aproximeze. Talentul nu e înțelept decât dacă știe să vindece, iar înțelepciunea nu e eficientă decât dacă știe să descânte. Înțelepciunea e ținta, talentul e măiestria tragerii cu arcul. Și dacă uneori se întâmplă ca dinaintea țintei să nu se așeze niciun arcaș, după cum alteori se întâmplă ca, aplecat asupra arcului întins, arcașul să nu mai vadă ținta, de vină e discernământul acela bolnav care vede asemănări acolo unde esențiale sunt deosebirile și se încăpățânează a dezbina ceea ce este făcut să țină laolaltă."

De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

În primul rând, mi se pare important să citim pentru că ne pune ordine în gânduri. Deseori, când vorbim, sau scriem un mesaj text, sau vedem o secvență la televizor ne grăbim. Mai ales în ziua de astăzi, din ce în ce mai mult. Cititul mi se pare că ne reconectează la un ritm mai normal, mai firesc al vieții. Apoi, mi se pare că ne împinge spre reflecție, ne împinge să trecem de dimensiunea aceasta imediată a realității care ne înconjoară.

Chit că este vorba de Thomas Mann sau Tolkien sau Andrei Pleșu, toți acești autori pe care eu astăzi vi i-am prezentat așa, în câteva minute, ne împing să mergem un pic dincolo de ceea ce ne înconjoară, să ne reconectăm la un umanism și la o spiritualitate care nu țin de treburile cotidiene. Asta mi se pare foarte important mai ales într-o societate care ne împinge din ce în ce mai mult departe de interiorul nostru, de interiorizare, de spiritualitate, de tot ceea ce înseamnă emoție sau simțire, dincolo de senzațiile imediate ale simțurilor.

Dacă Thomas Mann conectează ideile mitului faustian cu destrămarea intelectuală a Germaniei anilor '30, Tolkien vorbește despre o legătură între lumea fantastică și valori umane cât se poate de reale, iar Andrei Pleșu pleacă de la o observație cât se poate de elocventă a lumii care ne înconjoară. De altfel, Pleșu îmi place foarte mult pentru că este genul de filosof care face filosofia accesibilă.

Eu nu am intrat în folosofie atât de lejer pe cât am intrat prin cuvintele lui Pleșu. Dar și el, la fel ca și ceilalți autori, ne îndeamnă să trecem un pic dincolo de evenimentele curente, ceea ce ni se întâmplă zi de zi, ceea ce ni se întâmplă la nivel cotidian. Și asta, pentru că are o enormă crezare că ele vor afecta, vor da înapoi realității cotidiene un altfel de om.

De asta cred că mi se pare cel mai important să citim. Ne reconectează cu interiorul nostru. Lectura ne face un altfel de oameni și șansele sunt ca datorită lecturii să acționăm altfel în viața de zi cu zi, cum Pleșu însuși o spune: "Nu vom trece niciodată printr-o criză cu citate din cărți. Asta este evident. Dar, probabil, vom putea acționa noi ca oameni în a preveni crizele ulterioare dacă suntem conectați la un interior prin intermediul lecturii."