Interviuri Înapoi

Dimitrie Cantemir – în actualitate. Interviu cu violistul, dirijorul și compozitorul catalan Jordi Savall

Publicat: vineri, 20 August 2010 , ora 15.20

Numele lui Jordi Savall se asociază cu excelența în domeniul interpretării muzicii vechi, de peste 30 de ani. Rolul celui ce alege acest teritoriu - puțin umblat - este unul extrem de complex, mergând de la cunoașterea organologiei asociate vremurilor trecute la documentarea de tip muzicologic, de la definirea cadrului istoric în care au apărut anumite creații și până la informarea cu privire la interacțiunea dintre grupurile sociale la un moment dat. Specialiștii muzicii vechi desfășoară o laborioasă cercetare pentru a putea reclădi constructe sonore pierdute, uitate sau pe care, din motive mai mult sau mai puțin obiective, viața de concert le-a lăsat deoparte. Acesta este și cazul exemplarului tratat asupra muzicii turcești al lui Dimitrie Cantemir - cunoscut sub numele de Cartea științei muzicii -, pe care violistul, dirijorul și compozitorul spaniol Jordi Savall, l-a transformat în fundament al unui proiect discografic, apărut la propria sa casă de discuri, Alia Vox, în noiembrie 2009. Din interviul acordat în exclusivitate pentru emisiunea Poveștile de succes ale muzicii, difuzată la Radio România Muzical (ce poate fi ascultată în reluare în 15 și 22 august, de la ora 15,00), l-am redescoperit pe eruditul Jordi Savall, cercetător profund al tainelor muzicii vechi. De peste trei decenii, și-a făcut un scop din a aduce în atenția publicului un repertoriu aproape necunoscut și de a pune în lumină un instrument plin de rafinament: viola da gamba. Împreună cu soția sa, soprana Montserrat Figueras, a fondat de-a lungul timpului trei ansambluri specializate în repertoriul muzicii vechi: Hesperion XX, devenit o dată cu intrarea în noul secol, Hesperion XXI, apoi La Capella Reial de Catalunya și Le Concert des Nations, toate primite fiind de public cu multă căldură atât în concerte, cât și în înregistrări.


În anii 60, atunci când ați început specializarea pe tărâmul muzicii vechi, erau foarte puțini cei care se arătau interesați de acest domeniu.
Ce v-a încurajat să continuați? Nu ați avut îndoieli că acest tip de muzică nu își va găsi adepți?

Nu, pentru că muzica veche mi s-a părut foarte interesantă, ceea ce m-a făcut să nu-mi pun această problemă, ba dimpotrivă, atunci când am descoperit frumusețea muzicii, în special a celei pentru viola da gamba scrisă de Couperin, de Marin Marais, de Bach, din Evul Mediu, Renaștere, am fost convins că va prinde.


V-ați apropiat de muzică la început studiind violoncelul. Ce v-a oferit în plus viola da gamba, pe care ați preferat-o violoncelului?

Trebuie să vă spun că primul contact cu muzica l-am luat cântând cu vocea. Apoi vocea mi s-a schimbat, nu mai puteam cânta cu glasul de copil și așa am ales violoncelul care mi-a plăcut cel mai mult, pentru că semăna cu vocea, cred. După 8-9 ani de violoncel, spre finalul studiilor mele în timpul cărora am interpretat multă muzică pentru viola da gamba, în multe aranjamente pe care le descoperisem, m-am întrebat ce fel de instrument este acesta pentru care se scrisese o astfel de muzică. Și așa am descoperit viola da gamba, sunetul ei extraordinar. Prin asta am recuperat o voce, un timbru mai rar folosit, o voce care tăcuse în acea epocă pentru că nimeni nu o mai făcea să cânte.


Pentru a putea interpreta muzică veche în stilul original este necesară o cercetare amănunțită, de tip muzicologic. Ați simțit nevoia de a așterne pe hârtie rezultatele propriilor dumneavoastră studii?

Am făcut pentru fiecare disc, pentru fiecare proiect sau pentru concertele mele texte care să explice demersurile mele. Am comentat pe larg maniera și sursele travaliului meu. Am o activitate la fel de importantă de concerte, de înregistrări, de cercetare și în momentul de față nu văd nicio posibilitate de a publica eu însumi un astfel de studiu pentru că sunt în continuare foarte ocupat cu crearea unor noi proiecte. Dar cred că dacă voi avea în viitor răgazul necesar, îmi voi scrie într-o carte experiențele profesionale și viața.


Din momentul în care ați început să vă concentrați asupra primului dumneavoastră proiect, legat de Marin Marais și până la prima înregistrare au trecut 10 ani. Cum s-a derulat acest deceniu, pe scurt?

Între momentul în care am descoperit viola da gamba și cel în care am realizat prima înregistrare au trecut într-adevăr 10 ani pe care i-am petrecut studiind sursele, în biblioteci, studiind lucrările, cântând și descoperind în fiecare zi această muzică, împreună cu alți interpreți și cu soția mea, reflectând… Am trecut printr-o perioadă de creație și de învățare foarte importantă pentru că a fost momentul în care lucrurile s-au consolidat. Asta mi-a permis să am o concepție personală, aprofundată asupra lor.


În ce măsură etapele procesului de documentare pe care le-ați parcurs în primele dumneavoastră proiecte sunt reluate înainte fiecărui proiect nou?

Toate aceste etape pe care le-am parcurs în studierea muzicii mi-au fost utile în proiectele pe care le-am inițiat. Beneficiez acum de munca depusă în ultimii 30-40 de ani pentru că viața este o secvență continuă în care ne folosim de cunoștințele dobândite de-a lungul timpului. Câteodată cei din jur sunt surprinși că pot realiza atâtea proiecte diferite în cursul unui an, însă ei uită că lucrez la acestea de ani buni. În special proiectul Cantemir pe care l-am realizat în anul 2009 a fost precedat de 4-5 ani de studiu, de reflecție asupra muzicii, asupra contextului. Am studiat muzica armeană, sefardă și lucrurile s-au așezat la locul lor în timp.


Proiectele dumneavoastră sunt în majoritate dedicate muzicii vechi occidentale. Vi s-a părut că intrați într-o lume radical diferită în momentul în care ați pornit proiectul "Istanbul - Dimitrie Cantemir: Cartea științei muzicii"?

Da, bineînțeles. Trebuie să vă amintiți că eu m-am bazat în special pe repertoriul pentru viola da gamba în muzica occidentală. De la începutul studiului meu împreună cu Ansamblul Hesperion XXI, în anii 1970-72-73-74, am fost preocupați de legăturile dintre muzica occidentală și cea orientală, pentru că prima noastră înregistrare pe care am realizat-o în acea perioadă pentru casa EMI, în colecția Reflex, a fost un dublu album dedicat Spaniei creștine, catolice și evreilor spanioli, sefarzilor. Exista multă muzică a sefarzilor conservată de tradițiile orale, cu precădere în țările orientale. În țări ca Spania, unde populațiile orientale precum cele musulmane și cele iudaice au fost o parte importantă a culturii noastre timp de secole, avem o sensibilitate deosebită pentru aceste tradiții, ceea ce ne permite să abordăm studiul și apropierea față de aceste culturi, inclusiv față de cea otomană, într-o manieră mai sensibilă.


Istoricul de origine română Stefan Lemny, autor al volumului "Cantemirii - aventura europeană a unei familii princiare în secolul al 18-lea", apărut la Editura pariziană Compléxe, și totodată al prezentării CD-ului dumneavoastră ce cuprinde lucrări din "Cartea științei muzicii" a domnitorului moldovean, a spus într-un interviu că în momentul în care v-ați cunoscut erați deja de multă vreme în căutarea unei cărți despre Dimitrie Cantemir. Cum s-a născut interesul dumneavoastră pentru Dimitrie Cantemir și care au fost pașii acestei cercetări?

Cred că interesul meu pentru Cantemir a apărut o dată cu primele piese pe care le-am ascultat din creația lui, în 1989. Am început să cunosc colecția pe care a alcătuit-o în epocă și am fost surprins să observ aceste muzici orientale, de tradiție orală, cu atât mai mult cu cât erau rezultatul culegerii nu a unui muzician turc, ci a unui cărturar român, care concepuse un studiu atât de interesant asupra muzicii otomane din acea vreme. Am fost foarte surprins. Acest lucru s-a transformat într-un adevărat șoc când am consultat un volum ce cuprindea piesele pe care el le-a cules, sistemul de notare pe care Cantemir l-a inventat, aproximând până aproape de perfecțiune maniera de interpretare a acestei muzici, tonalitățile, modurile, ritmurile, înălțimile, toate erau absolut formidabile. Și toate acestea mi-au permis ca împreună cu interpreții turci, marocani sau francezi, să aprofundez studiul acestei muzici.

·

Prin proiectul "Cartea Științei Muzicii de Dimitrie Cantemir și tradițiile muzicale sefarde și armene" s-a dorit prezentarea muzicii instrumentale savante de la curtea otomană din secolul al 17-lea, așa cum a fost ea reținută în lucrarea lui Cantemir, însă în dialog cu muzica tradițională, a muzicienilor armeni și a celor din comunitatea sefardă stabilită, după expulzarea lor din Regatul Spaniei în orașe ale Imperiului Otoman, precum Istanbul sau Smirna. Pentru cei mai puțin familiarizați cu opera lui Cantemir trebuie spus că documentul la care ne referim - Cartea Științei Muzicii - a fost scris în limba turcă în perioada petrecută de cărturar la Istabul și cuprinde pe de o parte un studiu extrem de amplu asupra muzicii otomane, în ceea ce privește teoria, stilul și formele existente. Pe de altă parte, volumul conține 355 de piese, dintre care 9 îi aparțin chiar lui Cantemir, scrise într-un sistem de notație inventat chiar de el. Cartea Științei muzicii reprezintă cea mai importantă colecție de muzică instrumentală otomană a secolelor al 16-lea și al 17-lea, pentru unii poate doar un document de arhivă.


Pentru acest proiect, ați fost tentat dumneavoastră sau membrii Ansamblului Hesperion XXI să cântați pe instrumente specifice zonei islamice (tanbur, ney, ud, santur)?

Eu personal nu am cântat pe instrumentele pe care le-ați amintit. Am cântat doar pe instrumentele pe care le cunosc de o viață, ce provin din Evul mediu și sunt instrumente cu coarde. Este vorba despre rebab, vielă, care au pătruns în Europa, în secolele VIII-IX din lumea orientală. Deci în Evul mediu, aceste instrumente erau mânuite atât de către interpreți occidentali, cât și de cei orientali. Eu nu am făcut decât să învăț felul în care ele sunt folosite în lumea din care provin, într-un mod specific: viela, lira cu arcuș și să înțeleg raportul dintre registre. În privința celorlalte instrumente - ud, santur, ney, tanbur, canun - ele au fost mânuite de interpreți specializați, pentru că este vorba de o tradiție profundă, nu este un lucru care se învață ușor. Ansamblul acestor lucrări, aproximate după tradițiile orale muzicale din Evul mediu, a permis acest rezultat într-adevăr deosebit, pentru că proiectul Cantemir pe care noi l-am realizat este o abordare modernă asupra muzicii din perioada otomană, nu pentru că este legat de tradițiile actuale, ce constituie o deformare a celor din secolele al 8-lea și al 9-lea, ci pentru că reprezintă o privire asupra secolului al 17-lea, văzut prin prisma Evului mediu și a Renașterii.


Deși l-ați intitulat "Dimitrie Cantemir. Istanbul. Cartea Științei muzicii", CD-ul este gândit ca un dialog între muzica instrumentală savantă de la curtea otomană din secolul al 17-lea, așa cum a fost ea reținută în lucrarea lui Cantemir, și cea tradițională, a armenilor și a celor din comunitatea sefardă stabilită, după expulzarea lor din Regatul Spaniei în orașe ale Imperiului Otoman, precum Istanbul sau Smirna. Care este semnificația acestui dialog?

Semnificația este aceea de a aminti că, spre deosebire de prezent, unde întâlnim o separare clară în muzică între cultura populară și cea savantă, în acea epocă nu exista această separare. Pe atunci aceiași muzicieni interpretau creații populare și savante și exista o inspirație reciprocă între cele două culturi. Toate muzicile savante din Evul mediu și din Renaștere sunt legate între ele. Am făcut aceste constatări în procesul de documentare, citind comentariile din textele de epocă, așa cum sunt și cele ale lui Cantemir, și explicația că muzicienii de la curte, care erau favorizați, cei mai bine văzuți, nu erau neapărat turci, ci unii precum Cantemir, care era român, sau alții de origine sefardă, de origine greacă sau armeană.


Care au fost sursele dumneavoastră în privința sonorității muzicii acestui proiect?

Orchestrația este bazată pe descrierile utilizate în epocă și care continuă să fie utilizate și astăzi. Știm că deja în Cantigas de Santa Maria se menționează că în Spania secolului al 12-lea se regăsea un melanj extraordinar între instrumente cu arcuș (vielă, rabab, rebeg), foarte diverse; avem totodată tot soiul de flaute, de rebab, canun, țiteră, multe instrumente de percuție. Nu este greu de imaginat această muzică, raportată la documente.


Care au fost criteriile în alegerea - dintre cele peste 350 de lucrări din "Cartea științei muzicii" - a pieselor pentru disc?

Criteriul a fost adesea acela al muzicii celei mai frumoase. Sunt conștient de asemenea că am avut o viziune oarecum particulară, nefiind o persoană de proveniență otomană, ci cu un fel de a vedea lucrurile mai degrabă occidental. Prima mea alegere, în privința acestui proiect a fost aceea de a selecta lucrările care mi s-au părut cel mai ușor de înțeles pentru o ureche occidentală și cele mai frumoase din acest punct de vedere. Pentru că am găsit lucrări foarte frumoase, dar în moduri atât de îndepărtate față de modurile actuale, încât deveneau foarte dificil de urmărit în ceea ce privește sensul melodic. Am fost conștient că realizez un proiect pentru un public larg, din Spania, din Franța, Anglia sau Germania și de aceea muzica trebuie să poată fi înțeleasă imediat. Am utilizat acele moduri care nu sunt foarte îndepărtate de ceea ce se poate asculta în ziua de azi. Este o alegere voluntară, marcată de o chestiune de gust personal. Dar cred că este importantă o primă apropiere față de această cultură, pentru a-i da o bună ocazie de a fi înțeleasă.


Pre
zentați proiectul Cantemir în concertele dumneavoastră. Au fost reacții din public care v-au surprins vizavi de această muzică? Are succes?

Reacțiile pe care le-am receptat în toate ocaziile în care am prezentat acest program, precum și ecourile pe care le-am avut cu privire la disc din partea specialiștilor, au fost entuziaste. Cred că toată lumea este uimită să descopere o muzică atât de frumoasă, de plină de energie, plină de nostalgie, cu mult caracter, foarte diferită de ceea ce cunoaștem în creația occidentală, și în același timp să îl cunoască pe Cantemir care a fost o personalitate a epocii, cu o cultură impresionantă, multă știință și muzicalitate. Cred că era momentul să se afle despre acest cărturar, cu vederi largi, iar la acea epocă era cu adevărat un personaj european, deschis tuturor culturilor europene.


În acest an Istanbulul este una dintre capitalele culturale europene. Ați avut în vedere acest lucru când ați demarat Cd-ul Cantemir?

Nu am fost conștient de acest lucru. A venit într-un moment potrivit, dar a fost opera hazardului această coincindență în ceea ce privește apariția discului și statutul de capitală culturală al Istanbulului. Este o întâmplare fericită că după cei 10 ani în care am lucrat la acest proiect să se întâmple așa.


La ce anume lucrați acum?
Ce alte proiecte aveți în pregătire?

În acest moment lucrăm și prezentăm un proiect cu totul diferit. Se intitulează Royaume oublié și aduce un omagiu culturii occitane și Quatarului, o regiune care odată era considerată eretică, iar credincioșii creștini erau persecutați într-o manieră îngrozitoare. Este un omagiu adus acestei culturi și victimelor acestor persecuții. Celălalt proiect la care lucrăm vizează legătura dintre Spania și Lumea nouă, muzica din Mexic, din America de Sud, stabilind o relație între muzica secolelor al 16-lea și al 17-lea și tradițiile care au fost continuate în aceste țări sud-americane și care sunt încă de actualitate. Mai lucrăm la alte proiecte axate pe muzica clasică precum Misa în si minor a lui Bach, proiecte tratând muzica la curtea lui Ludovic al XV-lea și altele.


Vă mulțumesc pentru acest interviu și sper că vom avea ocazia să vă ascultăm cu proiectul Cantemir, aici, în România, în adevărata țară a lui Dimitrie Cantemir.

Da, asta ar fi pentru mine o mare, mare plăcere. Știu că sunt în curs anumite demersuri în acest sens și sper că aceasta se va întâmpla în curând.

Interviu realizat de Monica Isăcescu