Cronici Înapoi

Angela Gheorghiu deschide Balul Operei la Viena

Publicat: vineri, 17 Februarie 2012 , ora 13.51

Interiorul Operei de Stat din Viena se transformă o dată pe an într-o imensă sală de dans: ocazia este dată de balul tradiţional, ce se organizează cu regularitate începând din anii `30 şi până astăzi, în ultima zi de joi dinaintea începutului Postului Mare. Anul acesta, momentul de atracţie al deschiderii balului a fost realizat cu concursul sopranei Angela Gheorghiu, care a interpretat Habanera din opera Carmen de Georges Bizet şi aria I Could Have Danced All Night din opereta My fair Lady de Frederick Loewe şi Alan Jay Lerner. A fost acompaniată de către orchestra Operei de Stat, formată, după cum ştim, din membrii Filarmonicii din Viena, dirijată de George Prêtre.


Cucerind lumea cu puterea talentului

Am urmărit-o pe Angela Gheorghiu atât la repetiţia generală de miercuri, cât şi la transmisia de pe postul televiziunii austriece ORF în cele două momente solistice în care a strălucit, a fermecat şi a făcut să reverbereze sala cu amplitudinea vocii sale. Într-o rochie neagră sclipitoare, cu trenă, presărată cu flori mari de mac roşu, soprana a fost numită de comentatorul transmisiei "Ana Netrebko a României". Ziarul Wiener Zeitung din 15 februarie a dedicat Angelei un portret, unde este prezentată drept un "superstar", o "divă" a prezentului - şi se remarcă faptul că poate fi văzută rar pe scene, dar şi că ar avea reputaţia unei "cântăreţe dificile".

Cariera internaţională a Angelei Gheorghiu a început în 1990 printr-o apariţie eclatantă la Covent Garden din Londra. La Viena a debutat în 1992. Fără îndoială momentul de joi, 16 februarie, va rămâne drept unul dintre punctele culminante ale drumului acestei artiste pornite dintr-o familie modestă din Adjud, pentru a cuceri lumea cu puterea talentului. La finalul ariei de Loewe, directorul Operei din Viena, Dominique Meyer, i-a înmânat un buchet de flori, după care soprana s-a alăturat mulţimii de invitaţi. Printre aceştia se aflau ca în fiecare an preşedintele Austriei, membri ai guvernului austriac, dar şi oaspeţi speciali precum secretarul de stat al ONU, Ban Ki-Moon, ministrul de externe al Suediei cu soţia, oameni de film precum daneza Brigitte Nielson şi sir Roger Moore, muzicieni ca David Garett şi Daniel Hope, tenismenul Boris Becker şi alţii.


Eveniment cu tradiţie, puternic mediatizat

Vă puteţi imagina că cei 850 de metri pătraţi de parchet deveniseră neîncăpători pentru mulţimea de perechi dansante. Valsul Dunării Albastre de Johann Strauss-fiul a deschis ca de obicei balul, un eveniment monden, mediatizat puternic şi cu mare audienţă, care se înscrie alături de Concertul de Anul Nou, Târgul de Crăciun şi bomboanele Mozart în tradiţia mai veche sau mai nouă, inventată şi reinventată, a Vienei ultimelor decenii.

Haiganuş Preda-Schimek