Arhivă : Clasic Înapoi

Albumul 'Stanislaw Sylwester Szarzyński - Completorium' - CD review, 9 mai 2020

Publicat: sâmbătă, 9 Mai 2020 , ora 9.27

Admirăm desigur, cultura muzicală a Europei Centrale și salutăm noile apariții discografice prin intermediul cărora descoperim, spre exemplu, un autor polonez din secolul al XVII-lea, promovat cu multă mândrie de Ansamblul Baroc din Wrocław condus de Andrej Kosendiak. Se numește Stanisław Sylwester Szarzyński, album lansat în 15 noiembrie 2019 la casa de discuri CD Accord.

În cuprinsul a două compact-discuri suntem familiarizați cu lucrările acestui călugăr cistercian sau benedictin, majoritatea de factură sacră. O singură Sonată pentru două viori și bas continuu s-a păstrat din creația sa, cea mai veche ca datare din Polonia, în rest amintesc o serie de Concerte sacre, o Missă - Septem dolorum Beatae Mariae Virginis și colecția Completorium, una dintre cele Șapte Laude zilnice ale Bisericii.

Sunt voci și instrumente în consonanță cu limbajul baroc la care Polonia a aderat, desigur privind în direcția Italiei și a Germaniei, o moștenire pe care acum și-o redescoperă și o promovează. Nu s-au păstrat date despre biografia acestui autor, se știe doar că a trăit la finele secolului al XVII-lea. Pe copiile manuscriselor sale apare termenul Reverendus Pater - nenumărate copii cu nenumărate erori de transcriere care au denaturat în timp materialul original, în acest album realizându-se primele înregistrări bazate pe cea mai nouă și documentată ediție publicată a lucrărilor sale . Ca muzică, recunoaștem seconda prattica și stilul concertant tipic acestei epoci, cu excepția missei care respectă profilul polifonic.

Ansamblul Baroc din Wrocław a fostînființat în anul 2006 de Andrej Kosendiak, o personalitate a vieții muzicale poloneze, unul dintre inițiatorii Forumului Național de Muzică Witold Lutosławski din Wrocław, o organizație cu un sediu modern ce găzduiește cele mai importante evenimente muzicale din Silezia de Sud, având în rezidență nu mai puțin de 12 ansambluri - de la o orchestră filarmonică, la coruri, formații camerale, și două orchestre baroce, inclusiv cea pe care o ascultăm acum, care are o stagiune proprie sub această apartenență și promovează un repertoriu de cea mai variată structură, de la cel cameral la oratorii.

Cred că vom reține numele acestui autor mai ales datorită Concertelor sacre pentru voce solo cu acompaniament instrumental, purtând toate titluri în latină, variate ca formă, poate nu la fel de elaborate armonic precum Concertele sacre semnate Johann Rosenmüller, având în schimb un accent pus asupra melodicii. Vocea rămâne dominantă în timp ce instrumentele o urmăresc cu discreție, punctează, uneori dialoghează, și de cele mai multe ori acompaniază. Interpretarea adaugă un plus valoric acestei muzici - o remarcăm desigur pe soprana Aleksandra Turalska, grație acest timbru pur și ușor vibrato, ce imprimă o aură luminoasă discursului muzical, de asemenea pe tenorul Maciej Gocman, voci atât de potrivit alese pentru profilul acestei muzici.

Dincolo de respectarea rigorilor de interpretare proprii stilului autentic, se observă o viziune redată cu mare rafinament, atenție la detalii și mai ales gestul evident de a recupera ceea ce este mai important în istoria muzicală a Poloniei. Citez un fragment din interviul pe care dirijorul Andrej Kosendiak l-a acordat cu ocazia lansării acestui album "Szarzyński". " Este un eveniment unic pentru că a fost înregistrat și lansat în momentul în care Polonia a sărbătorit 100 de ani de la recâștigarea independenței. Dacă luăm în considerare ultimii 300 de ani și dacă ne comparăm cu celelalte țări europene, observăm cât de multă proprietate culturală am pierdut. De aceea încercăm să ne reamintim trecutul, să respectăm și să protejăm moștenirea noastră muzicală. Acest album reține zece lucrări de Stanisław Sylwester Szarzyński, tot ce s-a păstrat până în zilele noastre. Frumusețea lor unică și înaltul nivel artistic îl plasează pe autor printre personalitățile muzicale ale lumii. În ciuda numărului mic al lucrărilor sale, Szarzyński va rămâne mereu o mândrie pentru Polonia și este datoria noastră să ne reamintim această muzică, să o protejăm și să o promovăm cât mai mult posibil." Demn de toată lauda.Admirăm desigur, cultura muzicală a Europei Centrale și salutăm noile apariții discografice prin intermediul cărora descoperim, spre exemplu, un autor polonez din secolul al XVII-lea, promovat cu multă mândrie de Ansamblul Baroc din Wrocław condus de Andrej Kosendiak. Se numește Stanisław Sylwester Szarzyński, album lansat în 15 noiembrie 2019 la casa de discuri CD Accord.

În cuprinsul a două compact-discuri suntem familiarizați cu lucrările acestui călugăr cistercian sau benedictin, majoritatea de factură sacră. O singură Sonată pentru două viori și bas continuu s-a păstrat din creația sa, cea mai veche ca datare din Polonia, în rest amintesc o serie de Concerte sacre, o Missă - Septem dolorum Beatae Mariae Virginis și colecția Completorium, una dintre cele Șapte Laude zilnice ale Bisericii.

Sunt voci și instrumente în consonanță cu limbajul baroc la care Polonia a aderat, desigur privind în direcția Italiei și a Germaniei, o moștenire pe care acum și-o redescoperă și o promovează. Nu s-au păstrat date despre biografia acestui autor, se știe doar că a trăit la finele secolului al XVII-lea. Pe copiile manuscriselor sale apare termenul Reverendus Pater - nenumărate copii cu nenumărate erori de transcriere care au denaturat în timp materialul original, în acest album realizându-se primele înregistrări bazate pe cea mai nouă și documentată ediție publicată a lucrărilor sale . Ca muzică, recunoaștem seconda prattica și stilul concertant tipic acestei epoci, cu excepția missei care respectă profilul polifonic.

Ansamblul Baroc din Wrocław a fostînființat în anul 2006 de Andrej Kosendiak, o personalitate a vieții muzicale poloneze, unul dintre inițiatorii Forumului Național de Muzică Witold Lutosławski din Wrocław, o organizație cu un sediu modern ce găzduiește cele mai importante evenimente muzicale din Silezia de Sud, având în rezidență nu mai puțin de 12 ansambluri - de la o orchestră filarmonică, la coruri, formații camerale, și două orchestre baroce, inclusiv cea pe care o ascultăm acum, care are o stagiune proprie sub această apartenență și promovează un repertoriu de cea mai variată structură, de la cel cameral la oratorii.

Cred că vom reține numele acestui autor mai ales datorită Concertelor sacre pentru voce solo cu acompaniament instrumental, purtând toate titluri în latină, variate ca formă, poate nu la fel de elaborate armonic precum Concertele sacre semnate Johann Rosenmüller, având în schimb un accent pus asupra melodicii. Vocea rămâne dominantă în timp ce instrumentele o urmăresc cu discreție, punctează, uneori dialoghează, și de cele mai multe ori acompaniază. Interpretarea adaugă un plus valoric acestei muzici - o remarcăm desigur pe soprana Aleksandra Turalska, grație acest timbru pur și ușor vibrato, ce imprimă o aură luminoasă discursului muzical, de asemenea pe tenorul Maciej Gocman, voci atât de potrivit alese pentru profilul acestei muzici.

Dincolo de respectarea rigorilor de interpretare proprii stilului autentic, se observă o viziune redată cu mare rafinament, atenție la detalii și mai ales gestul evident de a recupera ceea ce este mai important în istoria muzicală a Poloniei. Citez un fragment din interviul pe care dirijorul Andrej Kosendiak l-a acordat cu ocazia lansării acestui album "Szarzyński". " Este un eveniment unic pentru că a fost înregistrat și lansat în momentul în care Polonia a sărbătorit 100 de ani de la recâștigarea independenței. Dacă luăm în considerare ultimii 300 de ani și dacă ne comparăm cu celelalte țări europene, observăm cât de multă proprietate culturală am pierdut. De aceea încercăm să ne reamintim trecutul, să respectăm și să protejăm moștenirea noastră muzicală. Acest album reține zece lucrări de Stanisław Sylwester Szarzyński, tot ce s-a păstrat până în zilele noastre. Frumusețea lor unică și înaltul nivel artistic îl plasează pe autor printre personalitățile muzicale ale lumii. În ciuda numărului mic al lucrărilor sale, Szarzyński va rămâne mereu o mândrie pentru Polonia și este datoria noastră să ne reamintim această muzică, să o protejăm și să o promovăm cât mai mult posibil." Demn de toată lauda.

Marina Nedelcu