Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul Chei propune astăzi publicului două concerte și un simpozion de muzicologie

Publicat: joi, 29 Martie 2018 , ora 0.00

Continuă astăzi, 29 martie 2018, Festivalul Chei, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București. De la ora 10:00 este programat, la Sala Auditorium, un Simpozion de muzicologie coordonat de Irina Boga. Acesta va fi urmat de un concert al Corului "Psalmodia" susținut la Sala "George Enescu". Ansamblul va fi dirijat, de la ora 17:00, de Gabriel Oprea și Nicolae Gheorghiță. Ziua se încheie cu o Gală de Operă găzduită de Sala Radio. De la ora 19:00, Alexandru Ganea va conduce Orchestra "Universitaria" într-un program ce include lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi și Gaetano Donizetti. Soliștii ansamblului vor fi Silviu Alexandru Mihăilă, Daniel Trandafir, Andreea Blidariu și Alina Dragnea, între alții.

Lucian Haralambie