Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Muzică și dictatură' - recital la Academia de muzică 'Gheorghe Dima'

Publicat: luni, 31 Octombrie 2022 , ora 0.00
Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca organizează un recital cameral intitulat Muzică și dictatură. În cadrul evenimentului vor fi interpretate lucrări ale compozitorilor Paul Ben-Haim și Dmitri Șostakovici, care au avut de suferit secolul trecut, sub dictatura lui Hitler, respectiv a lui Stalin. Cvartetul de coarde Arcadia va prezenta Cvartetul nr. 8 în do minor de Șostakovici, iar soprana Mihaela Maxim și pianista Raluca Rad propun publicului Trei cântece fără cuvinte de Paul Ben-Haim. De asemenea, actrița Alina Mișoc va da glas unor texte concepute de Ștefana Țițeica.
Evenimentul are loc luni, 31 octombrie 2022, de la ora 19, în studioul de concerte al Academiei Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.
Larisa Clempuș