Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe turneul 'Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo'

Publicat: joi, 3 Octombrie 2019 , ora 0.00
În perioada 3-11 octombrie 2019, se derulează turneul național extraordinar "Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo". Concertele vor avea loc în 6 orașe ale țării - Tulcea, Pitești, Alba Iulia, Arad, București și Bistrița și vor fi susținute de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu împreună cu discipolii săi care alcătuiesc ansamblul Violoncellissimo. În program sunt reunite, între altele, pagini de Tomaso Albinoni, David Popper, Heitor Villa Lobos, Constantin Dimitrescu și Astor Piazzolla. Primul concert din această serie are loc la Casa Avrimide din Tulcea, de la ora 19,00.
Larisa Clempuș