Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

La Iași continuă Festivalul-concurs 'Gavriil Musicescu'

Publicat: marți, 2 Iulie 2019 , ora 0.00
La Iași continuă cea de-a VII-a ediție a Festivalului - Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu organizat de Asociația Iubire și Încredere. Marți, 2 iulie 2019, în cadrul evenimentului sunt programate două concerte de muzică corală sacră și folclorică: primul are loc la Biserica Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași, de la ora 11.30; iar cel de-al doilea concert este găzduit de Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, începând cu ora 18,00. Festivalul reunește coruri și personalități de renume din România, Ucraina, Republica Moldova, Italia, Spania și Republica Macedonia de Nord. Evenimentul se va încheia în 5 iulie, la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, cu o gală în cadrul căreia vor evolua formatiile corale câștigătoare ale concursului.
Intrarea publicului este liberă la toate concertele și etapele de concurs ale festivalului.
Larisa Clempuș