Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert cu muzică de Beethoven și Salieri, la Filarmonica din Craiova

Publicat: vineri, 15 Martie 2019 , ora 0.00
Stagiunea „Muzica inspiră!” continuă astăzi, de la ora 19:00, la Filarmonica din Craiova, cu un concert al cărui dirijor va fi Bastien Stil, invitat din Franța. Alături de flautistul Cătălin Oprițoiu și de Cristina Ordean - la oboi, în postura de soliști, muzicienii din orchestra filarmonicii interpretează uvertura „Egmont” op. 84 și Simfonia a VII-a op. 92 de Ludwig van Beethoven și Concertul în do major pentru flaut, oboi și orchestră de Antonio Salieri.
Stagiunea „Muzica inspiră!” este o serie de 22 de evenimente prin care Filarmonica „Oltenia” din Craiova își propune să exploreze, în spații culturale diverse, calitatea muzicii de a face viața mai frumoasă și mai plină de culoare.
Ana Diaconu