Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul 'Classic Unlimited', din nou la Cluj-Napoca

Publicat: marți, 20 Noiembrie 2018 , ora 0.00
A doua ediție a turneului Classic Unlimited, care își propune să lege 10 spații neconvenționale din 9 orașe din țară continuă astăzi, de la ora 19:00, la Salonul terapeutic Kinetomed din Cluj-Napoca. Ideea turneului este explicată de pianistul Bogdan Vaida, după cum urmează: „Mi-am dorit să fac un concert într-un spațiu lejer și prietenos, în care lumea să nu se simtă complexată, un loc care să nu oblige la o anumită ținută și care să nu impună prețuri mari la bilete”.
Alături de Sonata nr. 7 de Serghei Prokofiev, Bogdan Vaida va mai interpreta Intermezzo de Johannes Brahms, Sarabanda op. 10 de George Enescu, Catedrala scufundată de Claude Debussy, două piese din suita Romeo și Julieta de Sergei Prokofiev, J-Rhapsody de Ciprian Pop și un Impromptu de Franz Schubert. Ultimul recital din programul turneului are loc joi, 22 noiembrie, la Mina Petrila din județul Hunedoara.
Ana Diaconu