ACUM:
1.00
Notturno
Produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio.
Urmează: 7.00 Allegro... de weekend Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Apoi: 9.44 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Liceul de muzică din Buzău împlineste 60 de ani de la înființare

Bookmark and Share
Publicat: joi, 7 Decembrie 2017 , ora 0.00
Liceul de Arte "Margareta Sterian" din Buzău sărbătorește 60 de ani de existență printr-o serie de manifestări programate în zilele de 7 și 8 decembrie 2017. Vor fi prezenți la activități foști elevi ai liceului buzoian care au ajuns cunoscuți la nivel național, precum soprana Madeleine Pascu, Laurențiu Cazan, Ellie White, dar și Mihaela Doboș - director fondator al postului Radio România Muzical.
O expoziție de artă plastică și arhitectură cu lucrările elevilor va fi deschisă de astăzi în holul liceului, prima zi festivă culminând cu spectacolul aniversar "După 60 de ani…", la Teatrul "George Ciprian", de la ora 17,00.
Liceul de Arte "Margareta Sterian" a luat ființă pe 4 octombrie 1957, sub denumirea de Școala de muzică de 7 ani, și a funcționat pentru început cu clasele I - IV. Din 1958, instituția a primit numele Școala Elementară de Muzică și Artă Plastică, prin crearea secției de artă plastică. După 1978, instituția a funcționat fără clasele liceale, acestea fiind reintroduse după Revoluția din 1989. Din anul școlar 1999 - 2000, conform planului de școlarizare înaintat de conducerea liceului, s-au înființat două noi profile, arhitectură și actorie.
La împlinirea a 45 de ani de la înființare, în toamna anului 2002, liceului de artă i-a fost atribuit numele Margareta Sterian, în semn de prețuire pentru cea care a fost deopotrivă artist plastic și scriitor, născută la Buzău.
Instituția de învățământ, aflată în topul liceelor buzoiene, are din 2012 o sală de festivități care îi poartă numele regretatei soliste de muzică ușoară Mihaela Runceanu. Aceasta a absolvit Liceul de muzică și arte plastice din Buzău ca șefă de promoție.
Larisa Clempuș