Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Tango la cetatea Biertan, cu grupul 'ArgEnTango'

Publicat: vineri, 28 Iulie 2017 , ora 0.00
În cadrul proiectului "Tango la cetate", are loc astăzi, 28 iulie 2017, un nou concert propus de grupul "ArgEnTango". Ansamblul format din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) și Omar Massa (bandoneon), va evolua, de la ora 18,00, la Cetatea Biertan împreună cu doi muzicieni români, violoncelistul Răzvan Suma și violonistul Rafael Butaru. În program se găsesc tangouri cunoscute, precum "Por una cabeza", dar și câteva tangouri românești. Artiștii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranței (www.hospice.ro) există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor și adulților cu boli incurabile.
Concertul de astăzi al formației "ArgEnTango" este înscris în agenda Festivalului Icon Arts Transilvania, aflat la ediția a XV-a intitulată "Arte noi și tradiții vechi. Șezătoarea postmodernă", un eveniment organizat, în perioada 19-30 iulie, de Exces Music și Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din Romania.