Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

S-a stins din viață dirijorul Alexandru Racu

Publicat: miercuri, 26 Aprilie 2017 , ora 13.20
S-a stins din viață dirijorul Alexandru Racu, cel care a deținut pe parcursul carierei sale postul de dirijor permanent al Corului Filarmonicii “Oltenia”. Un discipol al lui D.D. Botez, Alexandru Racu a fost decorat cu Ordinul “Meritul cultural”, clasa a V-a și “Steaua R. S. R.”, clasa a IV-a. De asemenea, în anul 2004, cu prilejul aniversării Centenarului Societății Filarmonice din Craiova, Președinția României i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului “Meritul Cultural”. Ca dirijor, a realizat concerte a cappella, vocal-simfonice, simfonice, spectacole de operă și operetă, înregistrări pentru radio și televiziune.