ACUM:
10.00
Arpeggio
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul de jazz de la Gărâna, între 7-11 iulie

Bookmark and Share
Publicat: marți, 5 Iulie 2016 , ora 0.00
Gărâna Jazz Festival, ediția a 20-a, va avea loc anul acesta între 7 și 11 iulie în Poiana Lupului, Hanul La Răscruce și Biserica Catolică din satul Văliug. În prima zi a acestei ediții aniversare vor putea fi ascultați olandezul Yuri Honing, suedezul Magnus Öström și portughezul Carlos Bica. Până în 11 iulie, sunt programate concerte cu Wojtek Mazolewski Quintet, Kari Ikonen Trio, Louis Sclavis Trio, Food, KTU, Kurt Rosenwinkel, Arild Andersen, Helge Lien, Nils Petter Molvaer, printre alții. Regalul de jazz va culmina în ultima zi de festival cu prezența lui Jack DeJohnette, unul dintre cei mai influenți muzicieni de jazz al lumii.
Pe lângă prezențele internaționale, programul Gărâna Jazz Festival va fi completat o serie de proiecte românesti inedite. Cvartetul condus de Liviu Butoi, Liviu Butoi & French Connection, avându-l ca invitat pe pianistul Mircea Tiberian, va urca pe scena din Poiana Lupului în 10 iulie. Hanul La Rascurce, locul plin de istorie în care s-a desfășurat prima ediție a festivalului, va gazdui concerte susținute de Sebastian Spanache Trio, Emil Bîzgă Quartet, JazzyBit, Nicu Patoi & Platonic Band, Sorin Zlat Trio și Bega Blues Band.
Serile de jazz vor fi completate de lansari de disc și de carte, proiecții de film și expoziții de fotografie.