Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Ultima săptămână din Stagiunea Europa la Craiova

Publicat: marți, 17 Mai 2016 , ora 0.00
Stagiunea Europa, amplă serie de manifestări organizată de Filarmonica Oltenia din Craiova, se încheie săptămâna aceasta. Începând cu 23 octombrie 2015, la Craiova au fost programate 28 de concerte dedicate statelor membre ale Uniunii Europene, având ca artiști invitați 28 de dirijori și 31 de soliști. Pe lângă concerte, au fost prezentate expoziții de artă, lansări de carte, precum și numeroase alte activități culturale cu finalitate instructiv-educativă adresate copiilor și tinerilor. În acest sens, pe întreaga durată a Stagiunii Europa, la Craiova au fost prezenți merituoși studenți de la conservatoarele și academiile de muzică din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. O astfel de întânire muzicală are loc și astăzi, de la ora 19,00, la Muzeul de Artă din Craiova. Pentru că această ultimă săptămână din Stagiunea Europa este dedicată Franței, în seria "Convorbiri muzicale" va fi prezentă pianista Julie Alcaraz, studentă la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris. Intrarea publicului este liberă. Iar după o întâlnire din seria "Muzicienii se prezintă", în care publicul va dialoga joi, 19 mai, cu artiștii francezi care vor urca pe scenă ziua următoare, Stagiunea Europa se va încheia vineri, 20 mai. De la ora 19.00, vor putea fi ascultați, sub bagheta lui Alain Paris, soprana Isabele Calls, mezzo-soprana Severine Maquaire, tenorul David Tricou și baritonul Jean-Gabriel Saint-Martin, care vor interpreta, în finalul concertului, alături de Orchestra și Corul Filarmonicii craiovene, Simfonia a IX-a în re minor de Ludwig van Beethoven. Programul include, de asemenea, lucrarea lui Pascal Zavaro, "Bătălia de la San Romano", în primă audiție la Craiova și "Dans macabru" de Camille Saint-Saëns.
Concertul de vineri va fi transmis în direct pe site-ul nostru, iar prezentarea va fi realizată de muzicologii Constantin Secară și Liliana Staicu - manager Radio România Muzical.