Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Recviemul de Martian Negrea la Cluj Napoca

Publicat: miercuri, 23 Martie 2016 , ora 0.00
Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită, în premieră absolută, astăzi, 23 martie, ora 19:30, la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului". Soprana Irina Săndulescu Bălan, mezzosoprana Iulia Merca, tenorul Sergiu Coltan și baritonul Florin Estefan, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, vor interpreta Recviemul de Marțian Negrea. Dirijează Gheorghe Victor Dumănescu.
Evenimentul se bucură de participarea specială a Corului de cameră "Psalmodia Transylvanica" al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu.
Concertul vocal-simfonic este organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Radio Renașterea are un important scop caritabil. Evenimentul va fi transmis live pe un ecran de mari dimensiuni, instalat în Piața Avram Iancu, pentru ca un număr cât mai mare de spectatori să se poată bucura de acest concert.