Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Trio Contraste în concert la Filarmonica din Brașov

Publicat: joi, 21 Ianuarie 2016 , ora 0.00
La Filarmonica din Brașov concertează astăzi, 21 ianuarie 2016, membrii Trioului Contraste. Sub bagheta dirijorului Iulian Rusu, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, pianistul Sorin Petrescu și percuționistul Doru Roman vor prezenta, alături de Orchestra Filarmonicii din localitate, pagini din creația compozitorilor Frederic Chopin, Andrei Tănăsescu, Earl Hatch, Dave Brubeck și Phil Coulter.
Înființat în 1986, Trio Contraste a obținut chiar in primul an de activitate Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 1990 muzicienii au beneficiat de o bursă acordată ca premiu la Darmstadt, în Germania. Ansamblul a concertat de-a lungul timpului în cadrul multor festivaluri naționale și internaționale dedicate creației contemporane. Trio Contraste a efectuat de asemenea numeroase turnee, în țări precum Germania, Olanda, Elveția, Franța, Danemarca, Austria, China, Marea Britanie, Ungaria. Numeroși compozitori români, printre care Anatol Vieru, Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Nicolae Brânduș, Doina Rotaru, Octav Nemescu, Violeta Dinescu, Dan Dediu și George Balint au dedicat creații Trioului Contraste, care le-a prezentat apoi în prime audiții absolute.
Concertul din această seară va începe la ora 19,00.