Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert de Anul Nou la Filarmonica din Sibiu

Publicat: luni, 4 Ianuarie 2016 , ora 12.31
Filarmonica de Stat Sibiu organizează la finalul acestei săptămâni, în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie 2016 "Concertul de Anul Nou", eveniment ce se va desfășura la Sala Thalia. Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pe scenă se vor afla dirijorul Theo Wolters din Olanda și soprana Silvia Micu. În program: opusuri compuse de Otto Nicolai, Giacomo Puccini, Dmitri Șostakovici, Ambroise Thomas, Emmerich Kalman, Franz Lehar, Johann Strauss și Carl Maria von Weber. Ora de începere este 19.00.