Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concursul de pian Irina Șațchi

Publicat: sâmbătă, 25 Aprilie 2015 , ora 0.00
Astăzi, 25 aprilie 2015, se va încheia cea de-a VIII-a ediție a Concursului de Pian "Irina Șațchi", organizat de Asociația Culturală ce poartă același nume. De-a lungul anilor, concursul a dobândit un statut privilegiat în rândul competițiilor de specialitate, datorită nivelului ridicat al calității și a structurii acestuia, reunind pe scena din Râmnicu Vâlcea participanți din toate ramurile de învățământ pianistic - vocațional, dar și elevi ai școlilor populare de artă, palate ale copiilor și învățământ privat.
Ediția a VIII-a aduce în fața juriului alcătuit din pianiștii Viniciu Moroianu, Lavinia Coman, Csíky Boldizsar și Carmen Enescu-Botezatu, 62 de concurenți din localitățile București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Craiova, Ploiești, Galați, Târgu Mureș, Chiajna și Râmnicu Vâlcea.
Concursul se desfășoară la Filarmonica "Ion Dumitrescu", de la ora 9:00 până la ora 18:00, urmând ca începând cu ora 19:00 să aibe loc Premierea și Gala Laureaților.