Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Workshop Jazz & Clasic

Publicat: joi, 31 Iulie 2014 , ora 14.30
În sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu va avea loc în această seară de 31 iulie 2014 un recital înscris în Festivalul de Muzică Contemporană "ICon Arts", ajuns la cea de-a XII-a ediție. Cursanții Academiei ICon Arts vor putea fi urmăriți, începând cu ora 19:00, sub genericul "Workshop Jazz & Clasic". Festivalul “ICon Arts”, ce se derulează în acest an în perioada 24 iulie - 2 august, lansează, de anul acesta, edițiile ”Celebrates!”, ce își propun să promoveze o personalitate artistică în jurul căreia se vor reuni artiști renumiți, primul sărbătorit fiind cunoscutul pianist Mircea Tiberian. Acesta va sărbători 40 de ani de carieră muzicală pe scena sălii ”Thalia” a Filarmonicii de Stat din Sibiu, mâine seară, 1 august. Concertul va fi precedat, de la ora 12.00, de o conferință și o proiecție de film intitulată “Mircea Tiberian – 40”, în cadrul căreia va fi prezentată activitatea profesională a muzicianului.