Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

9 octombrie - Răzvan Suma la Iulius Mall din Suceava

Publicat: miercuri, 9 Octombrie 2013 , ora 10.55

Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice și de jazz, aduce, din nou, muzica clasică mai aproape de publicul zilelor noastre: între 1 și 31 octombrie, 5 minute de muzică clasică pot fi ascultate în spații neconvenționale din întreaga Românie: hipermarketuri, mall-uri, librării, școli, muzee, grație campaniei "Ascultă 5 minute de muzică clasică".

Însă mai mult decât atât, în 9 octombrie, de la ora 13, muzica clasică va răsuna live la Iulius Mall din Suceava, o inițiativă Radio România Muzical: binecunoscutul violoncelist Răzvan Suma, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, va interpreta Brahms alături de pianistul Josu Okinena. Este o modalitate inedită de a familiariza publicul larg cu muzica clasică și totodată, o avanpremieră pentru recitalul pe care cei doi muzicieni îl vor susține la Colegiul de artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava, în 10 octombrie, de la ora 18.30.

Între 8 și 29 octombrie, violoncelistul Răzvan Suma desfășoară turneul "Vă place Brahms?", interpretând în 13 orașe din România, alături de pianistul spaniol Josu Okinena, cele două sonate pentru violoncel și pian de Johannes Brahms.

În perioada următoare, și alte recitaluri-surpriză susținute de Răzvan Suma și Josu Okinena vor avea loc în spații neconvenționale, însă cu public numeros: în 14 octombrie, la Iulius Mall din Timișoara și în 16 octombrie, la Iulius Mall din Cluj.


"Ascultă 5 minute de muzică clasică" este o campanie inițiată de Radio România Muzical cu scopul de a aduce muzica clasică cât mai aproape de publicul larg. Campania a ajuns la a șaptea ediție, fiind primită cu succes și mult interes de public la edițiile precedente, desfășurate de 2 ori pe an începând din 2010.

Principiul campaniei este simplu: difuzarea a cinci minute de muzică clasică, zilnic, în cât mai multe spații neconvenționale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este cât mai mare. De asemenea, zilnic piesa zilei din campania "Ascultă 5 minute de muzică clasică" poate fi ascultată și la Radio România Muzical, dar și în rețeaua Radio România Regional.

Proiectul are ca principală țintă familiarizarea, mai ales a publicului tânăr, cu sonoritățile muzicii clasice. Anul acesta, ca element de noutate, proiectul se bucură de o importantă dezvoltare grație colaborării cu unități de învățământ de pe întreg teritoriul României, ceea ce înseamnă că un număr considerabil dintre elevii României vor putea asculta muzică clasică în pauzele dintre ore sau la orele de dirigenție sau muzică.

Mai multe informații despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute care găzduiește, de asemenea, și fișierele audio ale pieselor din proiect.

"Ascultă cinci minute de muzică clasică" este un proiect Radio România Muzical, inițiat și dezvoltat de Cristina Comandașu.


Partenerii proiectului pentru ediția octombrie 2013 sunt:

Carrefour România

Cora România

Băneasa Shopping City

Iulius Mall Iași

Iulius Mall Timișoara

Iulius Mall Cluj

Iulius Mall Suceava

Palas Mall Iași

Librăriile Humanitas

Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Peleș

Castelul Bran

Muzeul Brukenthal din Sibiu

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj

Muzeul Țăranului Român

Pricewaterhousecoopers

Librăriile Humanitas

….alături de unități școlare de pe întreg teritoriul României.