Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe Timorgelfest

Publicat: joi, 13 Septembrie 2012 , ora 5.58

Se deschide astăzi ediția a 12-a Timorgelfest. Muzicieni din Timișoara și invitați din Franța și Italia vor propune recitaluri, conferințe și cursuri de măiestrie având în prim-plan orga, iar în perioada 24 septembrie - 1 octombrie profesori și studenții clasei de orgă de la Facultatea de Muzică din Timișoara vor face o călătorie de studii la Paris. Timorgelfest se deschide cu un concert vocal-simfonic cu două prime audiții absolute: Cantata "Vendredi noir" pentru soliști, orgă și orchestră de coarde de Veronica Anghelescu și Recviemul pentru soliști, orchestră de suflători și orgă de Alexandru Graur, dirijorul serii. Aceste lucrări sunt prefațate de Concertul pentru violă, orgă și orchestră de coarde de Michael Haydn. Orchestra și Corul Filarmonicii din Timișoara pregătit de Iosif Todea cântă împreună cu soprana Mia Iuga, mezzo-soprana Claudia Szlahotka Szirbik, tenorul Daniel Zah, basul Mihai Sâmboteanu, violistul Michel Hilger, organiștii Felician Roșca, Alma Bompa și Minodora Luca. Publicul este așteptat la Biserica Adventistă Betania, începând cu ora 19,00.