Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

George Petean în 'Nabucco' la Opera din Amsterdam

Publicat: sâmbătă, 22 Februarie 2020 , ora 0.00
Baritonul George Petean este în această seară interpretul personajului titular din opera 'Nabucco' de Giuseppe Verdi, astăzi, 22 februarie, pe scena Operei din Amsterdam. În distribuție i se vor alătura basul Dmitry Belosselskiy în 'Zaccaria', soprana Anna Pirozzi va fi 'Abigaille', iar mezzo-soprana Alisa Kolosova va aduce la viață rolul 'Fenena'. Conducerea muzicală va fi asigurată de Maurizio Benini, iar regia îi aparține lui Andreas Homoki. Spectacolul din această seară marchează finalul seriei de reprezentații pe scena Operei din Amsterdam, serie ce a avut premiera în data de 27 ianuarie.
Petre Fugaciu