Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Serghei Khachatryan - cel mai bun tanar muzician al lumii

Publicat: sâmbătă, 1 Februarie 2020 , ora 0.00
Violonistul armean Serghei Khachatryan a fost recunoscut drept cel mai bun tânăr muzician al lumii, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Viena, pe 18 ianuarie. Juriul care a hotărât acordarea acestui titlu a fost condus de directorul artistic al Festivalului de la Lucerna, Michael Haefliger. Totodată, Serghei Khachatryan a primit din partea Credit Swiss Bank și un premiu în valoare de 75.000 de franci elvețieni, o sumă semnificativă pentru lumea muzicală internațională. Primirea acestui titlu se traduce și în participarea violonistului la concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena, sub conducerea lui Gustavo Dudamel, pe 13 septembrie. Născut la Erevan, Serghei Khachatryan a obținut Premiul I la Concursul Internațional Jean Sibelius de la Helsinki în anul 2000, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria competiției. În 2005, obținea Premiul I la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxelles. A apărut ca solist alături de Filarmonica din Berlin, Orchestra Națională a Franței, Concertgebouw din Amsterdam, Filarmonica din Londra, Tonhalle din Zurich și alte ansambluri de prestigiu. Radio România Muzical a difuzat un amplu interviu realizat de Ștefan Costache cu violonistul armean în luna octombrie 2019, în cadrul Poveștilor de succes ale muzicii, pe care le puteți reasculta accesând arhiva emisiunii de pe site-ul romaniamuzical.ro.
Monica Isăcescu