Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Concertul de Anul Nou de la Viena - în direct la Radio România Muzical

Publicat: marți, 29 Decembrie 2015 , ora 0.00
Celebrul Concert de Anul Nou de la Viena va fi transmis în direct de Radio România Muzical și anul acesta, în 1 ianuarie 2016, de la ora 12 și 15 minute. Dirijează letonul Mariss Jansons, care se va afla pentru a treia oară în postura de a conduce Orchestra Filarmonicii din Viena în amintitul context, după precedentele concerte din 2006 și 2012. Totul stă sub semnul marcării celor 75 de ani pe care îi împlinește Concertul de Anul Nou din capitala Austriei.
Evenimentul va fi unul de interes global, 90 de țări preluând în direct concertul, pe care se estimează că-l vor urmări peste 50 de milioane de telespectatori. Programul reunește creații de Johann Strauss-fiul, cele mai multe, Johann Strauss-tatăl, Josef Strauss, Eduard Strauss și Carl Michael Ziehrer, printre alții, și se va deschide cu lucrarea „Uno Marsch” de Robert Stolz.