Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Masterclass oferit tinerilor pianiști de către Fundația Lang Lang

Publicat: sâmbătă, 6 Iunie 2015 , ora 0.00
Fundația internațională de Muzică Lang Lang anunță a treia ediție a taberei Alianz Junior, desfășurată în perioada 18-24 noiembrie 2015 la Viena, în Austria. Vor fi acceptați 10 pianiști talentați cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Programul cuprinde două repetiții zilnice cu renumiți profesori de pian, un curs de măiestrie interpretativă cu pianistul Lang Lang și concerte la școlile publice locale. Cererile de înscriere se pot depune până în data de 31 iulie 2015. Mai multe informații găsiți pe site-ul: langlangfoundation.org.