Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Orchestra Simfonică din Londra propune un festival cu 12 episoade și tot atâtea staruri

Publicat: vineri, 22 Mai 2015 , ora 17.31

Pentru pasionații de vioară, Orchestra Simfonică din Londra are pe afiș, din aprilie până în iunie 2015, un festival internațional cu 12 episoade și tot atâtea staruri ale scenei solistice internaționale – chiar dacă unele nume sunt aproape necunoscute la noi. Au cântat deja Leonidas Kavakos, Gil Shaham, Nicola Benedetti, Isabelle Faust și Nikolaj Znaider și vor urma Christian Tetzlaff – chiar duminică, 24 mai, Janine Jansen, Anne-Sophie Mutter și Joshua Bell, cel după care va cădea cortina finală, pe 28 iunie.

Între numele care, la noi, pot stârni semne de întrebare: Baiba Skride, violonista letonă, câștigătoare a Concursului „Regina Elisabetha” în 2001, care are în folosință vioara Stradivarius "Ex Baron Feilitzsch" din 1734, instrument pe care a avut toată încredere să i-l împrumute compatriotul ei Gidon Kremer. Baiba Skride a studiat cu Petru Munteanu, la Școala Superioară de Muzică și Teatru din Rostock. Îi mai amintim, de asemenea, pe Alina Ibragimova dar și pe canadianul James Ehnes.

Repertorial, festivalul denotă îndrăzneală dacă avem în vedere că jumătate dintre lucrările solistice prezentate aparțin secolului XX. Între ele: concertele de André Previn, Benjamin Britten, nr. 2 de Bartók, nr. 1 semnat Karol Szymanowski dar și cel de Erich Wolfgang Korngold.

În paralel cu seria concertelor se derulează un parteneriat cu prestigioasa revistă The Strad, care își sărbătorește cei 125 de ani de existență. Parteneriatul se concretizează în workshop-uri dedicate lutieriei, cu intrare liberă, ce au loc doar în zile de duminică, la Barbican Center, Fountain’s Room.

Ștefan Costache