Orchestra britanică Aurora va face vara aceasta o demonstraţie de memorie muzicală în festivalul BBC Proms de la Londra, în cadrul căruia membrii săi vor prezenta Simfonia a VI-a "Pastorala" de Beethoven fără a apela la partituri. Faptul atrage din nou atenţia asupra unui fenomen investigat cu consecvenţă de neurologi - mai precis, asupra mecanismelor ce fac posibilă existenţa memoriei muzicale, una dintre cele mai profunde şi mai sigure dintre toate tipurile de memorie. Se pare că înţelegerea capacităţii muzicienilor de a accesa din memorie milioane de note, de-a lungul întregii vieţi, ar putea fie cheia înţelegerii modului în care funcţionează însăşi memoria umană.

Este adevărat, observaţia nu priveşte interpreţii în ansamblul lor, ci pe soliştii instrumenşti şi vocali, şi aceasta după un model impus undeva, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, de Clara Schumann şi, mai ales, de Franz Liszt. Înainte de ei, există date cum că Beethoven, Chopin sau Mendelssohn au dezavuat practica interpretării fără partitură. În orice caz, formaţiile camerale şi orchestrale care apelează la această manieră au fost şi sunt excepţii - cvartetul Kolisch în anii 1930, cvartetele Chiara şi Zehetmair, în zilele noastre. În acest context, iniţiativa orchestrei Aurora rămâne fără precedent.

Într-un articol pentru BBC Magazine, neurologul Jessica Grahn comentează că amintirile din sfera muzicii sunt printre cele mai profund înrădăcinate şi că au o persistenţă mai solidă chiar decât ale unora dintre cele mai personale şi mai vechi dintre amintiri. Este dat exemplul unui violonicelist german profesionist afectat de amnezie într-un asemenea grad încât putea să mai recunoască doar două persoane: pe fratele său şi pe cel care îl îngrijea de o bună bucată de timp: nimic din tinereţe, nimic despre prieteni şi alte rude sau despre activitatea artistică îndelungată. În aceste condiţii, el era în continuare capabil să cânte la violoncel şi să citească partituri muzicale, memoria muzicală fiind la fel de performantă ca cea a colegilor săi fără probleme. Neurologii se străduiesc în continuare să înţeleagă de ce. O ipoteză ar fi cea că muzica, asemenea mirosului, accesează centri emoţionali primitivi din creierele noastre ce au conexiuni în întreaga reţea neuronală - astfel informaţiile de natură muzicală devenind extrem de puternice. Cercetările continuă, semnele de întrebare există dar un fapt pare să fie cert: înţelegerea creierului muzical este poarta către o mai bună înţelegere a noastră ca oameni, în general.