Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Orchestra Simfonică din Minnesota va fi primul ansamblu american care va concerta în Cuba

Publicat: miercuri, 18 Februarie 2015 , ora 17.26

Muzica - unul dintre primele ingrediente la care se apelează când e să restabilești punți diplomatice - și numai diplomatice: Orchestra Simfonică din Minnesota va fi primul ansamblu american care va concerta în Cuba după ce președitele Barack Obama a anunțat relaxarea relațiilor între cele 2 țări, care își reiau colaborarea economică.

Kevin Smith, directorul general al orchestrei a anunțat recent că un grup de instrumentiști ai instituției vor participa, în luna mai 2015, la Festivalul Cubadisco, ei fiind de acord să-și amâne, pentru asta, un concediu de o săptămână. Publicația "The Star Tribune" completează că va fi prezentată, cu această ocazie, Fantezia op. 80 de Beethoven, cu participarea Corului Național Cubanez și a pianistului Frank Fernandez, tot din Cuba.

Orchestra Simfonică din Minnesota a călătorit ultima oară în Cuba la Havana, în 1929-1930. Osmo Vänskä, directorul artistic, a comentat că, deși lumea s-a schimbat mult de atunci, capacitatea muzicii de a clădi legături între ascultători și interpreți a rămas intactă.

Ștefan Costache