ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Pianistul Rafał Blechacz a primit Gilmore Artist Award

Bookmark and Share
Publicat: joi, 9 Ianuarie 2014 , ora 12.12
Pianistul polonez Rafał Blechacz, lansat în 2005 prin câștigarea tuturor celor cinci secțiuni ale concursului Chopin de la Varșovia, a fost distins ieri, 8 ianuarie 2014, cu unul din cele mai importante premii ale muzicii clasice. Gilmore Artist Award este acordat o dată la patru ani unui pianist al cărui parcurs este analizat din perspectiva concertelor și înregistrărilor fără ca muzicianul să știe că este supus unei astfel de observații. Premiul reprezintă recunoașterea faptului că un pianist are potențialul de a realiza o agendă internațională de succes și constă în suma de 300.000 de euro, din care 250.000 trebuie folosiți pentru promovarea carierei. Între cei care au câștigat Gilmore Artist Award se află Piotr Anderszewski, Leif Ove Andsnes, Ingrid Fliter. Despre Rafal Blechacz, directorul Festivalului de pian organizat de fundația Irving S. Gilmore a declarat: "Pasiunea și arta pe care acest tânăr le pune în slujba muzicii sunt indicii pentru o carieră extinsă și strălucită".