Orchestra Filarmonică Cehă și Orchestra Simfonică din Pittsburgh au putut fi ascultate joi, 7 septembrie, în cea de-a șasea zi a Festivalului Internațional "George Enescu". Fiind integrate în seria de Recitaluri și concerte camerale și, respectiv, în cea a Marilor Orchestre, găzduite la Ateneul Român şi, respectiv, Sala Palatului, cele două evenimente au inclus în program lucrări de Johannes Brahms, Bohuslav Martinů și Gustav Mahler, printre alții.
Mai multe detalii ne oferă Ana Diaconu în următorul reportaj.

Celebrul concert pentru vioară în Re major de Johannes Brahms a fost propunerea Orchestrei Filarmonice Cehe și a violonistului danez Nikolaj Znaider pentru deschiderea după-amiezii de 7 septembrie, în ambianța Ateneului Român. Cu toate că a fost interpretat într-un caracter romantic, frumos construit și controlat, Concertul a fost umbrit, parcă, de cea de-a doua jumătate a programului, în care monumentalitatea, vigoarea și, totodată, precizia interpretării Simfoniei a IV-a semnată de compozitorul ceh Bohuslav Martinů ne-a lăsat, pur și simplu, pe noi cei din public, fără suflare. Vorbim, iată, despre o lucrare scrisă în anul 1945 care, prin priceperea și forța de neimaginat a dirijorului Cristian Măcelaru, dar și prin valoarea sa incontestabilă, a ridicat în picioare publicul prezent la Ateneul Român. Am simțit, poate mai mult decât cu alte ocazii, bucuria și căldura pe care spectatorii au transmis-o artiștilor prin aplauze și ovații îndelungi.

Pentru momentul de bis, muzicienii au ales o lucrare de Dvořák și tot cu Dvořák a început, cu o oră mai târziu față de momentul stabilit, și concertul de la Sala Palatului, susținut de Orchestra Simfonică din Pittsburgh alături de dirijorul Manfred Honeck. Oboseala sau întârzierea cauzată de probleme ale zborului nu au stat în calea Fanteziei pe teme din opera Rusalka de a cuceri publicul încă de la primele sunete. Și aceasta nu numai grație frumuseții melodiilor arhicunoscute care brodează tabloul sonor, dar și datorită omogenității aparatului orchestral, condus prin gesturi clare și ferme de Manfred Honeck. A urmat apoi o serie de lieduri din ciclul "Cornul fermecat al băiatului" de Gustav Mahler, cu baritonul Matthias Goerne în ipostaza de solist, pe care recunosc că mi-ar fi plăcut să îl fi putut auzi mai bine din spatele Sălii Palatului.

- A fost o parte a întâia densă, cu muzică interpretată cu multă sensibilitate, o orchestră care sună foarte bine, pachetele de suflători excepționale, totul a sunat la cote înalte.

A declarat muzicologul Cristina Andrei, director al Muzeului Național George Enescu.

Programul s-a încheiat aproape de ora 23:00, cu Simfonia a VI-a Patetica de Ceaikovski, a cărei parte a treia a entuziasmat poate puțin prea mult auditoriul, determinându-l să aplaude înainte de începerea ultimei părți.

Așteptând sosirea muzicienilor americani, am avut răgaz să discut timp de câteva minute cu un oaspete special al Festivalului George Enescu, domnul Anthony Whitworth-Jones, director executiv al Operei Naționale Engleze din Londra:

Care sunt impresiile desprinse în urma primului concert la care ați asistat în festival?

A fost un concert minunat al Orchestrei Filarmonice Cehe, sub bagheta unui dirijor minunat, iar programul a fost extraordinar. Concertul de Brahms, interpretat foarte frumos și cu foarte multă energie și apoi, în a doua jumătate, Simfonia a IV-a a acestui mare compozitor, Martinů, care a fost redată în cea mai emoționantă interpretare din câte am auzit vreodată.

Ce v-a determinat să acceptați invitația de a veni la Festivalul Enescu?

Iubesc România, sunt un mare admirator al lui Enescu. Sunt invitați soliști și dirijori minunați, așa că este un lucru extraordinar și o mare onoare pentru mine să mă aflu aici. Sunt foarte recunoscător pentru invitație și am acceptat-o cu cea mai mare plăcere.

Una dintre premierele acestei ediții este seria de concerte intitulată Muzica Secolului al XXI-lea. Ce părere aveți despre importanța acestor demersuri, de promovare a muzicii compozitorilor contemporani?

Încurajarea creațiilor noi este absolut esențială pentru perpetuarea muzicii clasice. Enescu, de exemplu, a fost un compozitor european foarte important, dar publicul este mereu în urma compozitorului, când vine vorba de preferințe. Trebuie încurajată tot timpul cât mai multă muzică nouă cu putință, iar mie mereu mi-au plăcut provocările muzicii noi. Nu toată este de calitate, desigur, și nu a fost niciodată, nu cred că situația nu era diferită în epoca lui Mozart sau Beethoven. Erau foarte mulți compozitori care scriau tot timpul și care nu erau foarte buni, dar era necesar ca ei toți să scrie, astfel încât din acest complex să se ridice cei extraordinari.