Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Live de la Berlin Philharmonie: Beethoven si Richard Strauss

Publicat: miercuri, 16 Octombrie 2019 , ora 9.38

Prezențele feminine pe podiumul dirijoral al celor mai faimoase săli de concerte ale lumii sunt din ce în ce mai numeroase și apreciate. E adevărat că trăim într-o perioadă a evidențierii ideii de egalitate dar - dincolo de aspectul militant al promovării figurilor feminine pe podium - valoarea artistică primează și iată că din ce în ce mai multe figuri feminine s-au afirmat și și-au confirmat statutul de dirijor în plan internațional.

Prin intermediul transmisiunii directe de la Philharmonie Berlin, ne reîntâlnim cu o muziciană în plină ascensiune a carierei sale: Karina Canellakis, care - la cei 38 de ani ai săi - este deja Prim dirijor la Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Olandeze și primul Dirijor Oaspete al Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin.

Născută la New York într-o familie de muzicieni cu rădăcini în Grecia și Rusia, formată întâi ca violonistă la prestigioase instituții în Statele Unite (a studiat la Curtis Institute), Karina Canellakis a beneficiat întâi de experiența instrumentală acumulată în cadrul "Academiei Orchestrei Filarmonicii din Berlin", unde Simon Rattle a încurajat-o să se perfecționeze în domeniul dirijoral. Și asta a făcut, studiind cu Alan Gilbert dar și cu alți maeștri ai prezentului, obținând premii și intrând în circuitul stagiunilor simfonice și de operă din Statele Unite și din Europa.

Chiar dacă este prefațat de o dezbatere despre proiectul "Women Action Space" și drepturile femeilor cu participarea unor figuri politice din Germania, această prezentă dirijorală feminică în Concertul din 20 octombrie al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin la Sala Filarmonicii nu este nicidecum un eveniment… conjunctural ci unul de veritabil interes artistic, căci deja numele Karinei Canellakis s-a impus atenției melomanilor prin versiunile interșpretative oferite unor opusuri dintr-o largă paletă repertorială.

"Victoria Eroului" este genericul afișului care cuprinde cea de a VII-a Simfonie de Beethoven și poemul simfonic "Viață de erou" de Richard Strauss. Dacă titlul lucrării romantice semnate de acest maestru al virtuozității orchestrale explică firesc includerea într-un asemenea program, în privința Simfoniei în La major op.92 de Beethoven ar trebui poate amintit că autorul a dirijat-o în decembrie 1813 în primă audiție într-un concert menit să strângă fonduri pentru soldații răniți în bătălia de la Hanau. Titanul de la Bonn ar fi rostit atunci o frază emoționantă: "Nimic nu ne-a emoționat mai mult decât patriotismul pur și sacrificiul propriilor puteri închinat celor care au sacrificat atât de mult pentru noi"…

Inflăcărare, robustețe orchestrală și rigoare - elemente care se anunță în concertul programat în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin duminică, 20 octombrie, de la ora 21: Beethoven și Richard Strauss - live cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin condusă de Karina Canellakis.

Anca Ioana Andriescu