Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert simfonic dirijor Paul Mann - 19 ianuarie 2024

Publicat: miercuri, 17 Ianuarie 2024 , ora 13.22
Concert vocal-simfonic - dirijor Paul Mann, solistă soprana Julia Sophie Wagner

Vineri, 19 ianuarie 2024, ora 19, Abonament 10

Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania"

Paul Mann dirijor

Julia Sophie Wagner soprană

Richard Strauss

Ultimele patru lieduri

Edward Elgar

Simfonia nr. 2 în Mi bemol major, op. 63

Iubitorii muzicii vor putea audia vineri, 19 ianuarie 2024, lucrări din creația lui Richard Strauss - Ultimele patru lieduri (în interpretarea sopranei Julia Sophie Wagner) și Edward Elgar - Simfonia nr. 2 în Mi bemol major, op. 63 sub bagheta dirijorului Paul Mann, alături de orchestra Filarmonicii clujene.

Concertul va avea loc la Colegiul Academic începând cu ora 19.00.

Despre lucrări

Ultimele patru lieduri (Vier letzte Lieder) este o creație muzicală ce transpune sonor interesul lui Richard Strauss pentru lied, interes manifestat pe tot parcursul carierei sale. Considerate piesa de rezistență a creației de lieduri a lui Strauss, Ultimele patru lieduri au fost compuse pe versuri de Joseph von Euchendorff și Herman Hesse. Din punct de vedere stilistic, lucrarea continuă linia trasată în ultimele opere ale lui Strauss, în special Capriccio. Liniile melodice sunt lungi și sinuoase, iar armoniile cromatice subtile susțin excepțional nuanțele regăsite în text. Ultimele patru lieduri au fost interpretate în primă audiție în anul 1950, cu Wilhelm Furtwängler și Kirstin Flagstad (Oana Andreica - Ghid (incomplet) de concert).

Simfonia nr. 2 în Mi bemol major, op. 63, compusă de Sir Edward Elgar, a fost terminată la 28 februarie 1911 și a fost cântată în premieră la Festivalul Muzical de la Londra, la data 24 mai 1911, chiar sub bagheta dirijorală a compozitorului. Lucrarea, pe care Elgar a numit-o "pelerinajul pasional al sufletului", a reprezentat ultima sa simfonie. Dedicată Majestății Sale Regele Edward al VII-lea, simfonia are, totuși, o notă personală, Edward Elgar afirmând într-o scrisoare adresată unei bune prietene - Alice Stuart-Wortley - că "Mi-am transcris sufletul în Concert, în Simfonia nr. 2 și în Odă și tu știi asta... în aceste trei lucrări m-am prezentat pe mine însumi".Materialul tematic al simfoniei, la fel ca o mare parte din lucrările lui Elgar, constă în motive scurte, strâns legate între ele, pe care compozitorul le dezvoltă prin repetiție, prin tehnici secvențiale subtile.

Paul Mann

Dirijorul Paul Mann este un invitat regulat al multor orchestre mari din Europa, SUA, Australia și Orientul Îndepărtat. Printre orchestrele cu care a colaborat se numără London Symphony Orchestra, Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Națională Regală a Scoției, Orchestra Simfonică din Bournemouth, Orchestra Simfonică din Nürnberg, Orchestra Simfonică din Lahti, Ukranian Festival Orchestra, Filarmonica din Luxemburg, Orchestra Filarmonicii Radio din Țările de Jos, Filarmonica din Sankt Petersburg, RAI Torino, Orchestra Arenei din Verona, Orchestra Radio Flamandă, Filarmonica din Copenhaga, Orchestre de Bretagne, Orchestrele BBC, City of Birmingham Symphony Orchestra, Britten Sinfonia, Orquesta Ciudad de Barcelona, Orquesta Ciudad de Granada, Real Orquesta Sinfónica de Sevilla, Orquesta Sinfónica de Bilbao, printre multe altele.

Paul Mann a dirijat mult în SUA și a fost un invitat obișnuit al New York City Ballet, atât la Lincoln Center, cât și în turneu la Washington și Los Angeles. A vizitat în mod regulat Australia, dirijând ca invitat al Orchestrelor Simfonice din Melbourne, Queensland, Tasmania, Adelaide, al West Australian Symphony Orchestra, precum și al Filarmonicii din Auckland și a celei din Malaezia.

A intrat pentru prima dată în atenția publicului internațional în calitate de câștigător al Premiului I la Concursul de dirijat "Donatella Flick" din 1998, în urma căruia a fost numit și dirijor asistent al London Symphony Orchestra. Și-a făcut debutul cu această orchestră la scurt timp după aceea. Proiectele cu această renumită orchestră au inclus Concertul Centenarului Duke Ellington la Barbican Hall, cu Wynton Marsalis, și o colaborare cu legendara trupă rock Deep Purple în două concerte foarte apreciate ale Concerto for Group and Orchestra compus de Jon Lord, la Royal Albert Hall, în 1999. DVD-ul live și CD-ul sunt și astăzi bestseller-uri internaționale. Turneul următor al proiectului a constat în 40 de concerte în Europa, America de Sud, Mexic și Japonia. De asemenea, a realizat prima înregistrare de studio a Concertului lui Jon Lord, cu Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, în colaborare cu regretatul compozitor și cu o distribuție de invitați de marcă. Asocierea sa îndelungată cu Jon Lord și muzica sa a culminat cu un concert spectaculos la Royal Albert Hall în 2014, în memoria compozitorului, care a murit în anul 2012.

Paul Mann a fost dirijor principal al Orchestrei Simfonice Odense, Danemarca, până în anul 2008, unde a fost aclamat de critica de specialitate și unde a început o carieră distinsă în studioul de înregistrări, realizând CD-uri cu un repertoriu vast pentru case de discuri precum Bridge, Warnes Classics, Da Capo și EMI.

În România a dirijat orchestrele Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea și Satu Mare.

Julia Sophie Wagner

Julia Sophie Wagner a studiat la Academiile de Muzică din Weimar și Leipzig cu Venceslava Hruba-Freiberger și Hans-Joachim Beyer, precum și la Universitatea McGill din Montreal, Canada, cu Lucile Evans, participând la cursuri de măiestrie și cursuri de pregătire cu Edith Wiens, Peter Schreier, Ingrid Figur și Graham Johnson. A câștigat mai multe premii importante la concursuri precum, Concursul Mozart de la Praga, Concursul Paula-Salomon-Lindberg pentru muzică contemporană sau Concursul Lortzing. A fost și deținătoarea unui burse DAAD, precum și a uneia oferită de Opera din Leipzig.

Turneele au purtat-o prin Europa, America de Nord și de Sud, precum și în Asia, unde a cântat în săli renumite precum Filarmonica din Berlin, Palau de la Musica Barcelona, Kennedy Center Washington și Teatro Colon Buenos Aires. Soprana a fost invitată și la festivaluri internaționale precum Maggio Musicale Florența, Mendelssohn și Bachfestival Leipzig, Herne Early Music Festival, Oregon Bach Festival, Carinthian Summer, Rheingau Music Festival sau Festival de la Chaise Dieu.

Susține în mod regulat recitaluri în cadrul Festivalului Bach de la Leipzig, la Tonhalle Zurich, la Gewandhaus Leipzig și în Japonia și SUA. Are o strânsă prietenie muzicală cu Eric Schneider, împreună cu care a realizat albumul "Leipziger Schule".

În domeniul muzicii de avangardă și contemporane, Julia Sophie Wagner este într-o permanentă căutare de a-și extinde repertoriul, alături de compozitorul și pianistul Steffen Schleiermacher din Leipzig.

Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.