Arhivă : Agenda de concert Înapoi

4 Națiuni pentru Europa

Publicat: marți, 25 Iulie 2023 , ora 16.35


Sâmbătă, 29 iulie 2023, Filarmonica Banatul Timișoara este gazda a patru orchestre de tineri muzicieni din patru țări: Orchestra de Tineret a Germaniei, Orchestra Simfonică de Tineret a Ucrainei, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei și Orchestra Facultății de Muzică și Teatru Timișoara.

Cei 110 artiști vor fi coordonați de CLEMENS SCHULDT, unul dintre cei mai talentați tineri dirijori din Germania, fiind dirijorul principal al Münchener Kammerorchester. Solistul concertului va fi acordeonistul lituanian MARTYNAS LEVICKIS, despre care publicația The Independent scria: "Martynas Levickis, incredibil de talentat, omul care reinventează de unul singur acordeonul".

Turneul din această vară al Orchestrei de Tineret a Germaniei are loc în perioada 26-30 iulie 2023 și este menit să dezvolte un repertoriu comun, dedicat lucrărilor din toate cele patru țări.

Programul concertului de sâmbătă, 29 iulie 2023, de la ora 19:00, de la Sala Capitol cuprinde:

R. STRAUSS - Poemul simfonic "Don Juan"

D. NELSON - "The Ghost Machine Treatise" pentru acordeon și orchestră

Z. ALMASHI - Sinfonietta

G. LIGETI - Mica serenadă

M. WEINBERG - Rapsodie pe o temă moldovenească

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Filarmonicii 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙 Timișoara, de la casierie (cu o oră înainte de începerea concertului), din Librăriile Cărturești și de pe myticket.ro: https://shorturl.at/agMP4

Proiectul "4 Națiuni pentru Europa" își propune să consolideze cooperarea internațională și viața culturală locală. De asemenea, reprezintă un semn de prietenie și solidaritate între europeni, fiind în același timp o ocazie de a sprjini Orchestra de Tineret a Ucrainei prin strângerea de fonduri obținute din vânzarea biletelor la concertele susținute în România și Moldova.

Proiectul "4 Națiuni pentru Europa" din România este susținut de Institutul "Goethe" și Ministerul German de Externe.