Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Horia Mihail - Turneul 'Pianul Călător' ediția a noua - incursiune în clasicismul vienez

Publicat: luni, 8 Aprilie 2019 , ora 9.18

Incredibil, dar adevărat. Turneul "Pianul călător" se apropie de ediția cu numărul 10, așa cum era poate greu de prevăzut atunci când a început totul, în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărțile de istoria muzicii, cea a turneului lui Franz Liszt din 1846-1847 prin ceea ce avea să devină mai târziu România.

Anul 2019, anul ediției a noua, este rezervat clasicismului vienez. Un popas meditativ, odihnitor, asupra unor repere ale repertoriului pianistic, Haydn, Mozart și Beethoven, cu trei sonate pentru pian reprezentative. Turneul national "Pianul călător" ediția a noua se va desfășura între 11 aprilie și 13 mai și va cuprinde 15 recitaluri susținute de pianistul Horia Mihail în întreaga țară, inclusiv pe cele cinci piane călătoare existente în acest moment în cinci orașe din diferite regiuni ale țării.

Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de orașe din țară însoțit de pianul călător sau cântând pe pianele din orașele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare puse la dispoziție de Radio România sunt încredințate comunităților din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia și Roman, dar drumul lor a fost mai lung și a trecut prin multe orașe care încă au nevoie de piane de concert, uneori fără să se oprească mai mult de o seară.

În urma acestor turnee, Horia Mihail a publicat patru CDuri la Editura Casa Radio, care reflectă orientările repertoriale prin care a trecut în turneul Pianul călător : Pe urmele lui Franz Liszt, Beethoven Romantic sau albumul înregistrat alături de Orchestra Națională Radio cu Beethoven, Rachmaninov, Lutoslawski.

Am ajuns în anul 2019, iar Horia Mihail a optat de această data pentru o incursiune în clasicismul vienez, invitându-ne să ascultăm Sonata în si minor, HOB.XVI 32 de Haydn, Sonata în Re major KV 311 de Mozart și celebra Sonata "Appassionata" nr. 23 în fa minor op. 57 de Beethoven.

Este un moment de pasaj dar, în același timp, reflectă faptul că revenirea periodică asupra repertoriului clasic este esențială pentru un pianist de anvergură. Iar "cheia clasică" a lui Horia Mihail este, cu siguranță, una incitantă, plină de relief.

Itinerar

Joi,11 Aprilie, ora 19 - Tulcea - Teatrul Jean Bart

Vineri, 12 Aprilie, ora 19 - Pitești - Sala Filarmonicii

Marți. 16 aprilie, ora 19 - București - Sala Radio

Joi, 18 Aprilie, ora 19 - Bistrița - Sinagoga

Sâmbătă, 20 Aprilie, ora 19 - Brașov - Sala Patria

Luni, 22 Aprilie, ora 19 - Deva - Sala Pro Arte

Marti, 23 aprilie, ora 19 - Alba Iulia - Casa de Cultură

Sâmbătă, 4 Mai, ora 19 - Slatina, Centrul cultural "Eugen Ionesco"

Duminică, 5 mai, ora 19 - Caracal - Teatrul Național

Marti, 7 mai, ora 10 - Roman - Casa de cultură

Miercuri, 8 mai, ora 19 - Iași - Aula Bibliotecii Centrale Universitare

Vineri, 10 mai, ora 19 - Bârlad - Pavilionul "Marcel Guguianu"

Sâmbătă, 11 mai, ora 19 - Tecuci - Ateneu

Duminica, 12 mai, ora 18 - Mogoșoaia - Palatele Brâncovenesti

Luni, 13 mai, ora 19 - București - Teatrelli