ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

SoNoRo Conac continuă cu concertul de la Palatul Cuza de la Ruginoasa, 21 iunie

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 18 Iunie 2014 , ora 15.48

Următoarea oprire SoNoRo Conac este la Palatul Cuza de la Ruginoasa, o clădire de o mare frumusețe, încărcată de istorie, care a fost reședința domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. Palatul funcționează în prezent ca Muzeu Memorial „Alexandru Ioan Cuza” și a fost restaurat și redeschis publicului în februarie 2013, incluzând noi funcțiuni și elemente interactive, precum o proiecție holografică a Domnitorului. Concertul SoNoRo Conac din data de 21 iunie, ora 20, cuprinde piese inedite de Wolfgang Amadeus Mozart - duet pentru vioară și violă în sol major, scris într-o noapte pentru prietenul său, Joseph Haydn, Lăutarul pentru violă solo al lui George Enescu sau minunatul Terzetto pentru două viori și o violă al lui Antonín Dvoűák. Muzicienii SoNoRo care vor concerta la Ruginoasa sunt Alexandra Bobeico (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Christian Naș (violă).  


Programul serii:

WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791) - Duet pentru vioară și violă în sol major, KV 423
GEORGE ENESCU (1881-1955) - Lăutarul pentru violă solo
ANTONÍN DVOŰÁK (1841-1904) - Terzetto pentru două viori și violă în do major, op. 74
JOHANN HALVORSEN (1864-1935) - Passacaglia pentru vioară și violă după o temă de G.F. Händel

Adresă: Ruginoasa, jud. Iași

Accesul se face numai pe bază de invitație sau rezervare la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.


Palatul Cuza de la Ruginoasa

Satul Ruginoasa se află la o distanță de 60 km vest de Iași, între Târgu Frumos și Pașcani. Cu mult înainte de anul 1800, Ruginoasa era una din cele mai frumoase moșii boierești din Moldova. Palatul, care astăzi adăpostește Muzeul Memorial „Al.I.Cuza”, a fost construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea de vistiernicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reședințe pe locul vechii case boierești a strămoșilor săi.

În anul 1862 moșia a fost cumpărată de Alexandru Ioan Cuza.  

Devenit pentru scurt timp reședința primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan I, Palatul de la Ruginoasa ocupă un loc cu totul aparte atât din punct de vedere istoric, cât și arhitectural.

Distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, palatal și-a recăpătat arhitectura și farmecul specific după 1978, când a fost restaurat. În anul 1982, aici s-a deschis Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”. Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” a fost închis pentru public la finele anului 2008 pană în februarie 2013, pentru restaurare.

Din dorința de a transforma spațiul muzeal într-un spațiu accesibil tuturor categoriilor de public s-au introdus noi funcțiuni și elemente interactive: info-touch, plasme multi-touch, proiecții video, care suplimentează informația vizuală clasică. În acord cu noile cerințe, modalitatea de prezentare a informațiilor din fiecare încăpere s-a concretizat în diagrame de sală.

Circuitul expozițional aduce o serie de elemente noi vizitatorului, printre care amintim proiecția holografică a Domnitorului Al. I. Cuza, în mărime naturală rostind câteva dintre celebrele sale discursuri.


Deschiderea ediției a doua a SoNoRo Conac a avut loc pe 10 mai la Conacul Manasia de pe domeniul cu același nume și i-a adus un omagiu scenografului și pictorului George baron Löwendal (1897-1964). Au urmat concertele de la Vila Dobrușa (Drăgășani), de pe 9 iunie, concertul de la Casa Avramide (Tulcea), pe 15 iunie și concertul de la Conacul Bellu (Urlați), de pe 18 iunie.

Programul SoNoRo Conac va continua în luna septembrie cu o serie de concerte de muzică de cameră la Conacul Apafi (Mălâncrav), Biserica Neagră din Brașov, Conacul Ghyka de la Cotești și Casa Monteoru din București.


Informații despre proiect

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect - SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2013, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Casa Ion Mincu din București, Castelul Cantacuzino, Conacul Petre P. Carp, Castelul Bran, Mănăstirea Curtea de Argeș și Portul Cetate.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.