ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Maestrul Misha Katz pe scena Filarmonicii 'Transilvania'

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 29 Ianuarie 2014 , ora 9.30

Vă invităm vineri, 31 ianuarie 2014, începând cu ora 19, la Concertul vocal - simfonic susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii, sub bagheta maestrului Misha Katz. Pe scena Colegiului Academic se va afla și pianistul Timur Sergeyenia, solist în peste 2000 de concerte în toată Europa.

Din programul serii fac parte Concertul pentru pian nr. 4 de Ludwig van Beethoven și Suitele I și II din Daphnis și Chloe de Maurice Ravel.

Acest concert este realizat în colaborare cu Institutul Francez Cluj.


Născut în 1954 la Rostov în Rusia, Misha Katz s-a bucurat, în pregătirea sa profesională, de îndrumarea unor muzicieni de talie internațională, care și-au pus adânc amprenta asupra carierei lui. La vârsta de 5 ani, descoperă magia violoncelului, iar perseverența și talentul său îi vor fi călăuzitoare către drumul spre Conservatorul "Ceaikovski" din Moscova, unde îl va avea ca profesor, începând din 1971, pe Msatislav Rostropovici. Orientarea lui profesională va lua o turnură majoră o dată cu anul doi de facultate, când tatăl său, remarcabilul dirijor rus Leonida Katz, îi va deveni profesor. În 1976, la finele Conservatorului, Misha Katz va primi Marele Premiu al Rusiei pentru interpretare, virtuozitate și talent. În 1979, el va obține titlul de Doctor la Conservatorul "Ceaikovski".

Anul 1982 îi aduce lui Misha Katz șansa de a se perfecționa în dirijat cu Leonard Bernstein. Cu toate acestea însă, prezența sa la Paris, la un concert susținut de Orchestra Filarmonicii din München, la pupitrul căreia se afla Sergiu Celibidache, dirijând Simfonia a VII-a de Bruckner, va lăsa o impresie atât de puternică asupra lui, încât, de atunci, Misha Katz îl va considera pe Celibidache idolul său profesional.

În 1985, Misha Katz se stabilește în Franța, unde înființează Trio-ul Șostakovici, cu care, în 1994, va face imprimări la binecunoscuta casă de discuri Sony Classical. Participarea sa la numeroase festivaluri internaționale - Monte Carlo, Bodense, Palma de Mallorca, Harrogate, Bregenz, Sion, Cervantino de Mexico, Ierusalim etc. - îi va atrage aprecierea și simpatia publicului din întreaga lume.

În 1996, Misha Katz primește statutul de dirijor permanent al Orchestrei Naționale Belarus din Minsk, în 1998 devine dirijor invitat al Orchestrei Simfonice Naționale din Ucraina, iar în 2002 al Orchestrei Filarmonicii din Ciudad de Mexico. Aceasta este perioada care îl va afirma pe Misha Katz tot mai mult în peisajul vieții muzicale internaționale; susține concerte în Anglia, Belgia, Rusia, Franța, Cehia, Spania, România, Polonia, Danemarca, Suedia, Slovenia, Israel, Ucraina, Monaco.

Timur Sergeyenia s-a născut în Minsk, Belarus în 1969. A început studiile muzicale încă de la vârsta de 3 ani, în cadrul unei școli speciale pentru copii talentanți, la Conservatorul Național din Minsk, primul său profesor fiind Vladimir Kuzmenko. La vârsta de 4 ani, deja susținea primul său concert public, cu propriile sale compoziții, iar la 7 ani a concertat pentru prima dată, în calitate de solist, alături de Orchestra Națională de Cameră a Belarusului.

Timur Sergeyenia și-a câștigat cu rapiditate reputația de tânăr pianist și compozitor, fiind autorul a numeroase lucrări pentru pian. Lucrarea sa "Khatyn Ballad", compusă în 1978, a atras atenția presei, devenind faimos în URSS și numit un "copil minune". În 1979 Timur a avut onoarea de a se afla printre reprezentanții Uniunii Sovietice la World Children's Assembly "Banner of Peace" (Sofia, Bulgaria), unde s-a dovedit a fi unul dintre cei mai talentați participanți. Astfel, solistul a devenit subiectul mai multor documentare, emisiuni de televiziune și radio din URSS, Bulgaria, Germania de Est și Republica Cehă.

În 1980, postul japonez SBS l-a invitat pe Timur, în calitate de reprezentant al URSS-ului, să ia parte la proiectul internațional "Children of the world", filmul despre solist intitulat "Young composer" fiind deja difuzat în numeroase țări din lume și laureat în 1982 cu Marele Premiu la Festivalul de Film din Milano.

Profesori renumiți precum Irina Tswetajewa, Valerij Schatskij (Conservatorul Național din Minsk) sau Naum Starkman (Conservatorul Național Tchaikowsky din Moscova) au contribuit la educația muzicală a tânărului solist. De asemenea, și-au adus aportul și masterclass-urile cu T. Nikolajeva, V. Merjanov, L. Berman, K. H. Kammerling, J. Meyer-Josten, F. Gevers, Fou tŽSong, F. Leygraf și P. Badura-Skoda.

Timur Sergeyenia a reușit să îmbine cu succes viața de pe scenă cu activitățile sale pedagogice și științifice. În perioada 1996-1999 a fost profesor de pian la Conservatorul Național din Minsk și la Școala Specială de Muzică pentru copii talentați, unde și el însuși a fost instruit. Din 1995 până în 1998, în urma cooperării sale cu Institutul de Cercetări Științifice pentru probleme de cultură din cadrul Academiei de Științe a Republicii Belarus, a redactat o carte cu titlul "Pregătirea psihologică și fizică a muzicienilor, pentru realizarea de concerte publice".

O altă preocupare ce intră în sfera de interese a solistului sunt artele marțiale, în 1988 obține titlul de instructor, iar în 1989 devine unul dintre fondatorii Clubului de arte marțiale "Orion" din Minsk, pregătind peste 300 de studenți.

Din 1999, Timur Sergeyenia se stabilește în Germania, iar din 2001 începe să-și organizeze propriile proiecte de concerte: "The history of piano music" - o serie de 10 concerte (2001-2002), 5 concerte cu lucrările pentru pian semnate de F. Schubert (2002-2003), "Sonate pentru pian și vioară" cu profesorii M. Bezverhny și L. Umnova și alte 10 concerte cu Sonatele compozitorilor W.A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann, J. Brahms, E. Grieg, C. Frank, R. Strauss, D. Shostakovich (2003-2005), 10 concerte cu Sonatele pentru vioară și pian de Ludwig van Beethoven (2005-2006), "Goldbergvariationen 7 performances" de J.S. Bach (2006-2007), 9 concerte cu cele 32 de Sonate pentru pian de Ludwig van Beethoven (2007-2008), 6 concerte cu Sonatele pentru pian de F. Schubert (2008-2009), Concertele de pian de Beethoven (2009-2010), lucrările de pian de R. Schumann și F. Liszt, precum și Sonatele la pian de Mozart (2010-2011).

În 2005, Sergeyenia este numit profesor de pian și muzică de cameră la Conservatorul Royal din Gent (Belgia), iar din 2008 dirijor al Orchestrei sale de cameră "Timur und seine Mannschaft". În 2010 este invitat să joace rolul compozitorului Schumann, din filmul "Hommage an Robert Schumann", o coproducție Germania-Franța, de Pierre Viallet.

Timur Sergeyenia susține concerte de mai bine de 35 de ani, fiind solist în 2000 de concerte în Germania, Marea Britanie, Franța, Monaco, Mexic, Spania, Elveția, Belgia, Olanda, Italia, Suedia, Danemarca, Polonia, Cehia, Bulgaria, România, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Lituania și Letonia, pe mari scene ale lumii: Palais des Congrès, Radio France, Opera Theater Marseille, Opera Theater Avignon, Palais des Festivals Cannes, Opera Theater Monte Carlo, Palatul Congresului din București, Warsaw Philharmonic Concert Hall, Opera Theater Mexico, Chichester Cathedral (Marea Britanie), Concert Hall of the Moscow State Conservatory, Concert Hall of the Brussels Royal Conservator.

A participat la Festivalul Chichester din Marea Britanie, Festivalul de Muzică de la Cannes (Franța), Festival de la Paix (Franța), Festivalul de Muzică Concentus Moraviae (Cehia), Festivalul de Muzică Tibor Varga (Elveția), Festivalul Mexico-City Int. (Mexic), Saxa Musik Festival (Suedia), Auvers sur Oise (Franța), Festivalul de pian "Seiler" (Germania), "Kamermuziek Houtland" (Belgia), Festival du Comminges (Franța), "Gentse Feesten" (Belgia), Festivalul de Muzică "Watson Forbes" (Scoția) și multe altele.

A avut ocazia să se afle pe aceeași scenă cu dirijorii: Yurij Tzirjuk (Rusia), Yurij Efimov (Rusia), Fuat Mansurov (Rusia), Viktor Dubrovsky (Rusia), Arnold Katz (Rusia), Waldemar Nelson (Rusia-Italia), Alexander Anissimov (Belarus), Misha Katz (Franța), Meir Minsky (Israel), Vladimir Valek (Cehia), Patrick Davin (Belgia), Georg Maes (Germania), Dmitry Liss (Rusia), Gintaras Rinkevichus (Lituania) și Vladimir Sirenko (Ucraina).