Bine v-am regăsit, în lumea creaţiilor camerale, mai exact, a Trio-urilor de coarde semnate Ludwig van Beethoven. A fost, în deschidere, un fragment din Trio-ul op.9 nr.1 în Sol major.

Cele 3 Trio-uri op.9, compuse în perioada în care Beethoven lucra şi la cele 3 Sonate pentru pian op.10, au fost considerate dificil de interpretat. Sonatele au fost dedicate Contesei von Browne, iar Trio-uri-le de coarde, soţului acesteia.

Partea a 2-a a Trio-ului op.9 nr.1 este scrisă de Beethoven într-o tonalitate "neortodoxă", îndepărtată de Sol major-ul de bază - Mi major, una dintre surprizele lucrării care ar fi putut supăra publicul vienez al vremii.

Trio-ul lui Beethoven op.9 nr.2 exploatează o tonalitate privită ca naturală pentru vioară. De altfel, partitura instrumentului este "înfricoşător de dificilă", aşa cum notează criticii. Iată una dintre asemănările cu Sonata op.10 nr.3 pentru pian, scrisă cam în acelaşi timp şi plină de provocări tehnice pentru interpret. Acum, un fragment din partea 1.

Trio-ul de coarde beethovenian op.9 nr.3 în do minor este cel mai dramatic dintre cele trei, însă multe piese scrise în minor (în jurul lui 1800 încă o raritate) explorează elementele surpriză pe care tonalitate minoră aduce cu sine. Dar dramatistmul lucrării nu poate fi comparat cu simfoniile în care Haydn a fost influenţat de curentul pre-romantic "Sturm und Drang" ("furtună şi avânt") sau chiar cu cel din deschiderea Flautului fermecat de Mozart, iar caracterul Trio-ului se contureză în principal prin asprimea frazelor scurte - o caracteristică importantă, care va deveni de-a lungul creaţiei definitorie pentru muzica beethoveniană. Iată un framgent din partea 1 a Trio-ului op.9 nr.3

Cu ultimele pagini din Trio-ul beethovenian op.9 nr.3 în do minor de Ludwig van Beethoven se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare!