Bine v-am regăsit, şi astăzi în lumea Cvartetelor de coarde semnate L van Beethoven! Ne apropiem de finalul acestui periplu şi vorbim acum despre Cvartetul op. 131 în do diez minor, pe care compozitorul îl considera cea mai bună lucrare a sa în acest gen. Într-adevăr, profunzimea şi originalitatea acestei creații ar fi fost greu de depăşit.

Cvartetul este un opus de excepţie atât prin conţinutul său, în egală măsură abstract şi sensibil, cât şi prin ideea de a genera un discurs în șapte părţi cântate continuu, fără întrerupere. În debut, a fost o fugă lentă, construită pe un motiv al cărui contur aminteşte sinuozitatea melogramei BACH.

Despre prima parte a Cvartetului beethovenian op.131, Wagner spunea că pluteşte peste durerile omenenirii, însă până şi această descriere este insuficientă...

Ce de-a doua mişcare, Allegro molto vivace, este un lied-sonată care completează partea 1, cu care formează o entitate. Remarcaţi excepția notabilă de la regulile de gen, conform cărora cvartetul de coarde se deschidea cu o formă de sonată. Iată un fragment din partea a 2-a.

Partea a 3-a introduce, într-un stil recitativic, preferat de Beethoven în această perioadă, tema cu 6 variaţiuni din partea a IV-a, un moment de sublimă inspiraţie beethovniană, din care vă propun un fragment.

Cea de-a 5-a mişcare din Cvartetul beethovenian op.131 este un Scherzo cu caracter de marş.

Şi partea a 6-a din opusul 131 al lui Beethoven este o introducere - pentru final, un Allegro în formă de sonată. Asemeni procedeului ciclic din Simfonia a 9-a, revin aici, transfigurate, teme din părţile anterioare, spre sublinierea unităţii tematice a întregului - o tehnică deschizătoare de drumuri pentru orizonturile romanticilor, remarcă Valentina Sandu Dediu în volumul dedicat lui Beethoven.

Cu finalul Cvartetului op.131 în do diez minor se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare!