Arhivă : Ghidul melomanului începător Înapoi

Ghidul melomanului începător - 9 februarie 2015

Publicat: duminică, 8 Februarie 2015 , ora 22.58

Bine v-am regăsit, dragi iubitori ai muzicii! Popasul nostru în lumea compozitorului rus Alexander Glazunov continuă!

Glazunov se înscrie în tradiția romantică post-ceaikovskiană și a compus preponderent muzică simfonică. A colaborat cu profesorul său Nikolai Rimsky-Korsakov la terminarea operei Cneazul Igor de Borodin. A fost profesor la St. Petersburg, la Conservatorul pe care l-a și condus între 1905-1928. Astăzi ascultați fragmente din Concertul său nr.2 pentru pian și orchestră. A fost interpretat pentru prima dată la St. Petersburg, atunci Petrograd, în 1917, iar 11 ani mai târziu a avut loc premiera pariziană, cu Elena Gavrilova solistă. Aceasta a devenit un an mai târziu fiica adoptivă a compozitorului, deoarece Glazunov, în vârstă de 64 de ani, s-a căsătorit cu mama pianistei, Ogla Nikolayevna.

Concertul pentru pian nr.2 de Glazunov a fost interpretat, alături de Simfonia sa cu nr.6, la Metropolitan Opera din New York în 1929, solistă fiind tot Elena Gavrilova. În același an, Alexander Glazunov s-a stabilit la Paris, unde s-a axat pe cariera dirijorală.

Iată și un fragment din partea a doua a Concertului nr.2 de Alexander Glazunov.

Cele două Concerte pentru pian și orchestră de Glazunov au fost foarte cunoscute în prima jumătate a secolului 20, făcând parte din repertoriul multor pianiști importanți. Iată și partea a treia din Concertul nr.2.

Cu finalul Concertului nr.2 pentru pian și orchestră de Alexander Glazunov se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare!


Andreea Chiselev