Cartea memorialistică Cinci ani în Donbas este singurul document scris, apărut în ţară, care vorbeşte despre viaţa şi munca cetăţenilor de etnie germană din România, deportaţi în lagărele din Bazinul Donbas. Alte documente existente sunt fie sub formă de interviuri, fie sub forma unor articole în ziare şi reviste. Scenariul, realizat de Lăcrămioara Stoenescu după această carte, urmăreşte momentele dramatice prin care au trecut aceşti oameni, suferinţele cumplite îndurate de cei care au supravieţuit, figura centrală fiind Carol Aschembrener (1911-1998), descendent al unei familii din Bucovina, stabilite la Giurgiu, deportat în Ucraina, pentru o perioadă de cinci ani, 1945-1950, la minele din Bazinul Donbas, ca etnic german. A suportat rigorile Ordinului 031 din 6 ianuarie 1945, al Comisiei Aliate (Sovietice) de Control privind Hotărârea Consiliului de Miniştri pentru mobilizarea nemţilor la lucru. Prin acest ordin, în perioada 10-20 ianuarie 1945, au fost trimişi în Uniunea Sovietică, la "munca de reconstrucţie", toţi locuitorii germani din România, apţi de muncă, între 17-45 de ani şi femeile, între 18-30 de ani, exceptând mamele care alăptau. S-au trimis saşi din Ardeal, Banat şi Bucovina, dar şi din alte localităţi, precum Giurgiu, cel mai sudic oraş al ţării, unde existau etnici germani. În Donbas, Carol Aschembrener, ca şi ceilalţi deportaţi, şi-a pierdut identitatea, fiind doar un număr, Raboci 477. A plecat din Giurgiu împreună cu fratele său, Ion (Johan) şi cu alţi 24 de cetăţeni nemţi, conform tabelului nominal, document scos de poliţia oraşului din Arhiva Serviciului Român de Informaţii Giurgiu. Aceşti cetăţeni de origine germană au muncit în mai multe lagăre din Donbas (Buros, Kalmius, Orlovka). În 1990, când s-a eliberat de spaimele Securităţii, Carol Aschembrener a considerat că a sosit vremea să lase copiilor şi nepoţilor săi, mărturii despre istoria familiei. Şi-a scris memoriile, fără vreun gând de a le tipări vreodată, ci doar din dorinţa de a le lăsa urmaşilor, pentru ca aceştia sa-şi poată cunoaşte originile îndepărtate. Jurnalul său - Cinci ani în Donbas, a ajuns la cea care avea să-l îngrijească şi să-l prefaţeze - Lăcrămioara Stoenescu, publicându-l (cu acordul familiei) sub forma cărţii memorialistice Cinci ani în Donbas, în 2015, la Editura Honterus din Sibiu.

"Când am aflat, în urma unei discuţii cu Mihaela Zavici Aschembrener, fiica lui Carol Aschembrener, că tatăl său a fost deportat în Donbas, am cerut acest jurnal şi mi s-a părut oportun să nu-l las să zacă într-un cufăr sau pe un raft al bibliotecii familiei, ci să fie tipărit. Am considerat că citindu-l ar putea fi o sursă de informaţii privind deportările etnicilor germani din sudul extrem al ţării", precizează Lăcrămioara Stoenescu.

Aceste evenimente sunt prezentate sub forma spectacolului-document, cu acelaşi titlu - Cinci ani în Donbas, realizat în cadrul proiectului Biografii, memorii.