Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Teatrul Național Radiofonic pentru copii dăruiește ascultătorilor săi 'O Poveste de Crăciun'

Publicat: vineri, 22 Decembrie 2017 , ora 12.03

Teatrul Național Radiofonic pentru copii prezintă, în premieră, spectacolul muzical O poveste de Crăciun de Charles Dickens. Scenariul și regia artistică: Mihnea Chelaru. Traducerea: Sanda Socoliuc. În distribuție: Ion Haiduc, Alexandru Georgescu, Mircea Constantinescu, Virginia Rogin, Cristian Simion, Ioana Popovici Chelaru, Daniela Ioniță, Mihai Niculescu, Ioana Calotă, Ion Gheorghe Arcudeanu, Rudy Rosenfeld și copilul Silviu Stănescu. Muzica originală și versurile cântecelor: George Marcu. Redactor și coordonator de proiect: Irina Soare. Regia muzicală: George Marcu. Regia de montaj: Mirela Anton. Regia tehnică: Mihnea Chelaru.

Spectacolul se va difuza duminică, 24 decembrie, de la ora 9:00, la Radio România Cultural.

Mă gândesc la Crăciun ca la o vreme a lucrurilor bune: o vreme a bunătății, a iertării, a milosteniei... singurul moment, după știința mea, din lungul calendar de peste an, în care oamenii par să se-nțeleagă dintr-o privire... spunea celebrul scriitor Charles Dickens în nemuritoarea sa Poveste de Crăciun, legându-și astfel numele, pentru totdeauna, de această sărbătoare.

Poate nici o altă poveste din lume nu se leagă atât de puternic de sărbătoarea Crăciunului ca cea a lui Charles Dickens. Scrisă în numai șase săptămâni și publicată în decembrie 1843, celebra Colindă victoriană în proză a cunoscut, încă de la început, un succes fulminant: s-a vândut, în prima săptămână, în peste 6000 de exemplare și a ajuns, în doar jumătate de an, la a șaptea ediție, nu mai puțin de opt producții teatrale au fost realizate în primele două luni după apariția acestei povestiri.

În cei 174 de ani care au trecut, de atunci, cartea a fost tradusă în numeroase limbi, a cunoscut adaptări pentru teatru, radio, spectacole de operă, și a devenit cea mai ecranizată poveste de Crăciun, de la prima versiune cinematografică, din anul 1910, filmul mut Scrooge, or Marley's Ghost, continunând cu varianta realizată patru decenii mai târziu de regizorul Brian Desmond Hurst, muzicalul Scrooge din 1971, cu Albert Finney în rolul principal, adaptarea pentru televiziune ce îl are în fruntea distribuției pe Patrick Stewart, celebra variantă cu Michael Caine și minunatele păpuși Muppets ori animația 3D din 2009, care îl are drept cap de afis pe Jim Carrey dar și nemuritoarea animație Mickey's Christmas Carol, realizată de Studiourile Disney.

Teatrul Național Radiofonic pentru copii a realizat și va difuza, în Ajunul Crăciunului, un spectacol muzical inspirat din celebra poveste a lui Charles Dickens. Scenariul radiofonic, regia tehnică și regia artistică sunt semnate de Mihnea Chelaru, talentat regizor ale cărui montări au fost răsplătite cu numeroase premii la festivalurile de gen din întreaga lume.

Distribuția spectacolului este alcătuită din nume sonore ale teatrului românesc contemporan, actori cu har care dau viață personajelor, joacă și interpretează partiturile muzicale scrise de cunoscutul compozitor George Marcu, a cărui semnătură se regăsește pe zeci și zeci de spectacole din fonoteca Teatrului Național Radiofonic dar și de pe scenele din întreaga țară.

Vă invităm, așadar, ca în dimineața de Ajun, să vă adunați, cu mic, cu mare, în jurul aparatului de radio sau să ascultați on-line, pe radioromaniacultural.ro, acest minunat spectacol și ne dorim ca el să vă aducă în suflete bucuria marii sărbători ce bate la ușă.