Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Productia Radio Romania Moartea Lui Ticu, haiduc de fuste, premiata la ABU SONIC Radio Drama Festival din Yogyakarta, Indonezia

Publicat: miercuri, 29 Noiembrie 2017 , ora 16.41

Producția Teatrului Național Radiofonic Moartea lui Ticu haiduc, de fuste a obținut Mențiunea Specială a Juriului la categoria Mini-Drama, în cadrul ABU SONIC Festival ediția I, desfășurat în perioada 27-29 noiembrie și organizat de ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union) în parteneriat cu RRI (Radio Republik Indonesia).

Moartea lui Ticu haiduc de fuste adaptează în stil comic povestirea omonimă de Viorel Ilișoi, despre tema morții și a vieții în simplitatea spațiului rural. Povestirea este publicată pe blogul autorului www.viorelilisoi.ro. Regia spectacolului radiofonic este semnată de Mihnea Chelaru, care a realizat un adevărat portret acustic al tradițiilor si superstițiilor întâlnite la români în contextul unui eveniment funerar.

Acțiunea se petrece într-un sat, la înmormântarea lui Ticu, un personaj cu o faimă de haiduc de fuste, iubitor al femeilor de toate tipurile, chiar și cele căsătorite. Inevitabil, sfârșește prin a fi ucis de un soț încornorat. Pe parcursul piesei se urmărește desfășurarea înmormântării lui Ticu sub lupa satirică dar și analitică a obiceiurilor specifice acestui ritual, unele mai neînchipuite decât altele. Tonul creat este unul al unei comedii negre, antrenat prin observația detașată a spiritului lui Ticu, care persiflează fiecare obicei inutil, iar finalul este într-o notă moralizatoare, tot acest zgomot în zadar pentru viața de apoi.

Regizorul Mihnea Chelaru este și inginerul de sunet al acestei producții și totodată a lucrat la dramatizarea povestirii împreună cu Loredana Goagă, redactorul și traducătorul în limba engleză a acestei piese pentru ABU SONIC Festival. Din echipă mai fac parte Janina Dicu - regizor studio, George Marcu - muzica originală, Nelu Radu - instrumentist țambal, alături de actorii care compun distribuția acestui spectacol radiofonic: Andrei Ciopec (în rolul principal), Coca Bloss, Magda Catone, Adriana Trandafir, Daniela Ioniță Marcu, Dan Condurache, Ion Haiduc, Ion Arcudeanu, Rudi Rosenfeld, Marius Rizea, Ioana Chelaru, Juliana Draghici, Constantin Florescu.