Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

'Scrie de mână!' O campanie Radio România Cultural și Parker România

Publicat: luni, 27 Martie 2017 , ora 13.14
Radio România Cultural a lansat campania Scrie de mână! Organizată cu sprijinul sponsorului Parker România, din martie până în iunie 2017, campania are rolul să reamintescă ascultătorilor frumusețea scrisului caligrafic într-un secol al ecranelor.

Povești ale scriitorilor celebri care și-au scris operele cu stiloul, scrisorile de dragoste care au schimbat cursul istoriei și poveștile personale puse pe hârtie de ascultătorii Radio România Cultural sunt doar câteva dintre atracțiile editoriale ale acestei campanii, care vor fi difuzate în emisiunea Espresso (de luni până vineri, de la 7:15 - 9:00).

În fiecare zi de LUNI va avea loc și un concurs, iar cei car vor să participe trebuie să trimită pe mailul emisiunii o fotografie cu un mesaj scris de ei de mână în care răspund la întrebarea "De ce ascultați Radio România Cultural?"

Ascultătorii care vor participa la această campanie pot câștiga, prin tragere la sorți, câte un stilou și o călimară cu cerneală marca Parker, ambalate într-o casetă cadou. Regulamentul concursului și programul Radio România Cultural pot fi găsite pe www.radioromaniacultural.ro.

"Vinilul nu a fost condamnat să treacă în banca istoriei după apariția casetei, CD-ului sau USB-ului. Ebook-urile nu stau la fel de elegant în bibliotecă, așa cum se întâmplă cu cărțile clasice. Stiloul este o bijuterie, asemenea ceasului, iar scrisul cu acest instrument trebuie să redevină un gest intim și rafinat. Sunt fericit că Radio România Cultural și Parker România fac această pledoarie pentru întoarcerea la eleganță" spune managerul Radio România Cultural, Radu Croitoru.

Compania Parker a luat naștere în anul 1888, fondatorul ei fiind George Safford Parker. Sloganul sub care a fost lansat brand-ul Parker a fost "Fă ceva mai bun și oamenii îl vor cumpăra". De curând a obținut statutul oficial de furnizor exclusiv de stilouri și cerneală pentru întreaga Familie Regală Britanică.

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire națională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producție originală culturală și informație din toate zonele culturii, la nivel național și internațional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro