ACUM:
16.00
Muzica - o biografie (R)
Emisiune de prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu.
Urmează: 17.00 Compozitorul săptămânii Bach, Beethoven sau Mozart? 
Apoi: 18.30 Play! Muzică de jocuri și de film, într-o prezentare fresh

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 9 Noiembrie 2016 , ora 14.11
Târgul Internațional GAUDEAMUS - Carte de Învățătură, "cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio" de peste două decenii, va avea loc în perioada 16 - 20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 23, este inițiat și organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media.

Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 16 noiembrie, la ora 12.00.

Târgul Internațional GAUDEAMUS este principala componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură națională inițiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susținerea culturii românești prin evenimente expoziționale dedicate cărții și educației.

Palmaresul celor peste 20 de ani în care "Gaudeamus" a ajuns un sinonim pentru "performanță" în industria evenimentelor dedicate cărții, numără 96 de târguri organizate în întreaga țară, peste 2.600.000 de vizitatori și circa 10.500 de manifestări organizate în acest cadru și aduce Radio România în postura de lider național în domeniu.

Președintele de onoare al edițieieste domnul profesor universitar doctor Liviu Papadima, prorectorul Universității din București.

Ce vă propune GAUDEAMUS 2016:

- peste 300 de expozanți - un nucleu puternic și bine definit de edituri românești cu tradiție, instituții de învățământ, difuzori de carte și publicații, asociații profesionale și organizații active în domeniile cultură și educație, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroși participanți în premieră;
- peste 850 de evenimente editoriale și profesionale, record în istoria târgului, care se vor desfășura la standurile expozanților, al Invitatului de onoare, ale partenerilor și în spațiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola - nivel 0.00, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz&Co - Gaudeamus și Salonul de Carte pentru Copii "Ion Creangă" - nivelul 3.20, Sala Mircea Sântimbreanu - nivelul 7.70).

- În premieră, Invitatul de onoare al ediției este o țară de dincolo de granițele Europei: China, prezentă la târg cu un stand generos, cel mai mare alocat până acum pentru țara aflată în această postură. Standul Chinei va cuprinde mai multe zone cu destinații diferite: Expoziție de Carte, cu peste 2.000 de titluri publicate de cele mai importante edituri din China, Expoziție Culturală (benzi desenate clasice din China, o selecție de tipărituri chinezești antice și grafică originală de carte pentru copii, aparținând unor artiști din China) și Spațiul de Evenimente care va găzdui, alături de ceremonia de inaugurare a standului Invitatului de onoare, lansări de carte și momente de tip profesional și de schimburi interculturale.

Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 și 20.00.

Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) și a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată și suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Ca și la edițiile precedente însă, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preșcolarii, elevii, studenții, cadrele didactice, alți profesioniști din domeniile editorial -educațional, jurnaliștii, pensionarii, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).

Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor și a abonamentelor de intrare, va avea în acest an câteva premii extrem de atractive:

· 3 premii în valoare de câte 4.500 de lei, acordate pe carduri prepaid de BRD Groupe Société Générale;

· 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale;

· 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.

Ziarul târgului va fi realizat pentru al treilea an consecutiv de către o echipă redacțională de la publicația Cațavencii.


Premiile Târgului Internațional GAUDEAMUS 2016 vor fi decernate duminică, 20 noiembrie, ora 17.00:

- Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanți)

- Cea mai râvnită carte a târgului

- Trofeul Presei "Mircea Sântimbreanu", pe secțiunile publicații, radio, TV, agenții de presă și

online - decernat jurnaliștilor acreditați care vor reflecta derularea târgului

- Premiul de excelență, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg și destinat

finanțării totale sau parțiale a unui proiect editorial de importanță națională, cu ecouri internaționale

- Premiile pentru traducere "Antoaneta Ralian", acordate pentru doi traducători, în și din limba

română

- Premiul Educația, acordat uneia dintre instituțiile de învățământ prezente la târg

- Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte


Parteneri GAUDEAMUS 2016

Partener principal: BRD Groupe Société Générale

Sponsori: Vodafone România și Dacia

Proiect cultural susținut de Ministerul Culturii

Parteneri: Institutul Cultural Român, CEWE România, 7Last Muse, Treasure&Co, Casa de Modă Ilinca, Bernschutz&Co, Borsec, Alka, Display Grup, RATB, Florăria Iris

Parteneri media: TVR, România TV, Media Trust, revista Accente, Agenția de carte, Bookblog.ro, revista Cariere, Cațavencii, Forbes România, ziarul Metropolis, revista 22, Roaba de cultură, roLOCAL.ro, Spectacular, Suplimentul de cultură, Șapte Seri

Pentru informații suplimentare, vă invităm să vă adresați Secretariatului GAUDEAMUS sau să accesați www.gaudeamus.ro, unde sunt disponibile programul integral al evenimentelor organizate la târg și catalogul participanților la această ediție. Persoane de contact: Connie Chifor (tel. 0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro) și Anca Badea (tel. 0740 121 173, e-mail anca@gaudeamus.ro).