Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

Mesajul Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune

Publicat: marți, 25 Octombrie 2016 , ora 18.36

Membrii Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, reuniți în ședință extraordinară desfășurată astăzi, 25 octombrie, au transmis prin intermediul lui Ovidiu Miculescu, Președinte Director General al SRR, următorul mesaj adresat ascultătorilor Radio România referitor la posibilele consecințe ale eliminării taxei radio-tv:

"Dragi ascultători,

Astăzi, 25 octombrie, în urma unei decizii politice, radioul public riscă să intre în cea mai profundă criză din istoria sa de 88 de ani. Împreună cu membrii Consiliului de Administrație și managementul societății, doresc să vă asigur că ne vom onora, la fel ca întotdeauna, misiunea publică în respect față de valorile democrației, ale Constituției României și față de cetățenii României.

Chiar și în acest moment de incertitudine profundă pentru radioul public vom continua să ne îndeplinim misiunea cu același devotament și profesionalism.

Totodată, nu renunțăm la ideea de a apăra acest serviciu public de interes național și strategic de orice fel de ingerințe politice care riscă să îl transforme într-un subcapitol bugetar.

Vom continua să păstrăm legătura directă cu ascultătorii așa cum Radio România a făcut-o permanent, din 1928 și până astăzi, în spiritul democrației și valorilor europene.

Vă mulțumim tuturor celor care ne sunteți alături."