ACUM:
16.00
Muzica - o biografie (R)
Emisiune de prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu.
Urmează: 17.00 Compozitorul săptămânii Bach, Beethoven sau Mozart? 
Apoi: 18.30 Play! Muzică de jocuri și de film, într-o prezentare fresh

Arhivă : Se întâmplă la Radio România Înapoi

'Șlagărele muzicii populare de ieri și de azi' la Sala Radio!

Bookmark and Share
Publicat: marți, 7 Iunie 2016 , ora 11.11

La finalul unei stagiuni în care a oferit lunar publicului un frumos concert de folclor de calitate, Orchestra de Muzică Populară Radio vă invită duminică, 12 iunie, ora 17.00, la Sala Radio, la un concert deosebit intitulat "Șlagărele muzicii populare de ieri si de azi".

Evenimentul ce se va derula sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș reunește pe scena bucureșteană interpreți lansați, promovați și consacrați de Radio România. Veți avea șansa de a asculta câteva dintre cele mai cunoscute șlagăre ale folclorului românesc, în interpretarea unor apreciați soliști de muzică populară, dar și a unor tineri hărăziți cu talent și dragoste pentru frumos: Maria Ciobanu, Dumitru Zamfira, Tita Bărbulescu, Elena Jurjescu Todi, Geta Postolache, Gheorghe Gheorghe, Valentin Sanfira, Viorica Chiurciu, Nicu Mâță, Alina Ceuca, Georgiana Aurică, Iulia Vătafu, Orchestra "Ciocârlia Junior", condusă de dirijorul Lucian Goiană.

Seara va fi prezentată de Georgel Nucă, pe care îl veți aplauda și în calitatea sa de interpret.


Un concert Radio România.

Coproducător Televiziunea FAVORIT.

Parteneri media: Radio Antena Satelor, Radio România Actualități.


Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas, în benzinăriile OMV și la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.